Jandarmi din Timișoara poartă noi poveri pe umeri

301

Unul din momentele așteptate cu nerabdare de militari este cel al schimbării gradelor de pe epoleți. Din timp în timp, după cum prevăd regulamentele, dar uneori și în mod excepțional, se avansează în grad. Moment de bucurie pentru că este o formă de recunoaștere a efortului depus pentru îndeplinirea misiunilor. Este și un prilej de a mai primi și câțiva lei în plus la soldă. Dar, de cele mai multe ori, este și prilej de noi sarcini și noi răspunderi.

Marţi, 1 august 2017, la sediul Grupării de Jandarmi Mobile Timişoara a avut loc festivitatea de înaintare în grad, la termen, a cadrelor militare.

Prin ordin al Ministrului Afacerilor Interne, au fost înaintaţi în grad patru ofiţeri. Tot cu acest prilej și 13 subofiţeri au fost înaintaţi în grad prin ordin al comandantului unităţii. După citirea ordinelor de înaintare şi acordarea gradelor militare, comandantul unităţii, colonel Cîmpan Remus Ioan, i-a felicitat pe cei 17 jandarmi, alături de colegii din gruparea mobilă.

Înaintarea în gradul următor, la termen, are loc la data de 1 august a fiecărui an, pentru militarii care îndeplinesc condiţiile prevăzute de Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare. Gradul militar este un drept al titularului şi reprezintă recunoaşterea în plan social a calităţii de cadru militar.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.