4.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

„Jandarmeria jos pălăria” o nouă scandare a manifestanților. Cifre și date concrete-video

Așa cum am mai relatat aici acum două zile a avut loc o sedință amplă ce a reunit jandarmii timișeni de la ambele structuri ce activează la noi în județ și în regiune.

Este vorba de militarii Grupării Mobile de Jandarmi „Glad Voievod” și cei de la Inspectoratului de Jandarmi Județean Timiș „General Moise Groza” ambele cu sediul în Timișoara. La evenimentul de evaluare a activității pe anul trecut a participat prefectul Eva Andreaș dar și colonelul Ionuț Cătălin Sindile, prim adjunct al inspectorului general și șef al Statului Major al Jandarmeriei Române. Tot în Aula Magna a UVT au fost invitați și reprezentanți ai principlelor instituții publice cu care jandarmii cooperează și colaborează pentru îndeplinirea atribuțiilor ce le revin.
Colonelul Nicolae Slev, comandantul Inspectoratului Județean de Jandarmerie, a avut amabilitatea să dea câteva date relevante despre acestă activitate ce este atât de puțin cunoscută de cei din afara fenomenului ordinii publice. Tot dânsul a făcut și referiri comparative între anul 2016 și 2017, fără de care ar fi vorba doar de date seci ce nu sunt decât cifre dacă nu sunt puse în contextul potrivit.
Concluzia generală este că anul încheiat a fost unul foarte greu cu mult mai multe misiuni și evenimente petrecute dar rezolvate toate cu bine în ciuda unor lipsuri atât materiale cât și de personal insuficient.
Anul a fost greu și prin pierderea a nu mai puțin de trei colegi (ca și în anul 2016) din care unul încă activ și doi la scurt timp după pensionare. Este încă o dovadă a unei activități grele ce duce la un stres maxim al militarilor.
Ca o primă concluzie este îmbucurător de aflat că anul 2017 s-a încheiat fără nici un eveniment grav cu toată creșterea numărul de misiuni la toate categoriile. Dar s-a adâncit și criza de personal ce ajunge la circa 10 procente din necesar. Poate că în urma măsurilor recente de scurtare a școlarizării în maxim un an vor sosi două generații de tineri absolvenți la unități.
Anul 2017 a început brusc cu evenimente tensionate cu lunile ianuarie și februarie pline de mitinguri și manifestări de protest în aproape fiecare zi. Acestea au continuat un fenomen perceput prima dată în 2016, cel de organizare și mobilizare a nemulțumiților prin mediul on-line. Acesta le permite o mai mare dinamică și rapiditate a ieșirilor în stradă. Prin colaborarea cu Primăria, ce a aprobat aceste mitinguri și prin chemarea la sediul Jandarmeriei a liderilor de opinie implicați, care au fost sfătuiți ce au voie să facă și ce nu și ce măsuri trebuie luate pentru a nu degenera în violențe, au fost evitate situații conflictuale în Timișoara, spre deosebire de alte județe. Au fost folosite și echipe specializate în dialog cu manifestanții pentru aplanarea unor neînțelegeri. Dar nu prea a fost nevoie de acești specialiști. Conducerea Jandarmeriei timișene mulțumește tuturor participanților pentru caracterul civilizat al ieșirilor în piață. Au fost chiar zile în care s-a scandat „Jandarmeria jos pălăria!”. Dar, la fel de adevărat este că, în a două parte a anului a mai scăzut acest respect și au mai fost și momente cu o simpatie scăzută.
În aceste activități au fost angrenați un număr de 1800 de jandarmi cu circa 160 de procente în plus față de anul de referință.
Un alt capitol însemnat ce a crescut mult a fost cel al manifestărilor cultural-religioase în număr enorm de 829 unde a fost nevoie ca 3603 jandarmi să fie la datorie. În ciuda creșterii de circa 38 de procente de asemenea nu au fost probleme ce să depășească obișnuitul.
La evenimentele sportive de asemenea s-a înregistrat o creștere de la 217 la 231 evenimente. Probleme mai grave au fost doar în două cazuri la meciurile dintre ASU și UTA. Aici din cauza numărului mare de suporteri veniți pe străzile orașului au fost momente mai tensionate ce au fost stăpânite destul de bine. A fost foarte greu dar nu s-a trecut de limita impusă.
Jandarmii au mai participat la 680 de patrule mixte cu colegii lor din poliție pentru prevenție și descurajarea faptelor antisociale prin prezența vizibilă pe străzi și locuri aglomerate.
O creștere semnificativă de activitate a avut loc în jurul frontiere de stat. Aici în colaborare cu cei de la Poliția de Frontieră au fost 930 de misiuni ce au implicat circa 8 jandarmi pe zi. Din cauza distanțelor mari în aceste misiuni se consumă cele mai multe fonduri și mijloace tehnice pentru a ajunge la punctele fierbinți de pe graniță.
De la venirea iernii au mai scăzut problemele de migrație dar precis odată cu venirea primăverii vor crește iar numărul celor ce încearcă trecerea frauduloasă a graniței.
Un fapt de asemenea înbucurător este climatul de ordine din stațiune Buziaș de cțnd acolo există un post permanent al jandarmilor.
De anul trecut există și câteva echipe specializate în misiuni anti tero ce se alătură altora ce ființează la alte structuri ale statului. Cele mai dese prezențe ale acestor echipe este la Aeroportul Internațional, în special în zilele cu mai multe curse dar și la cele ce vin și pleacă spre destinații mai periculoase. Aici de asemenea conducerea aeroportului a pus la dispoziție un birou special ce ajută mult la o bu nă conlucrare.
Sigur că activitate militarilor cu uniforme albastre este mult mai largă și presupune o pregătire complexă în diverse misiuni din cele mai felurite. Toate merită a fi evidențiate dar nu toate sunt atât de vizibile și nu atrag atenția publicului civil ca acestea enunțate. Despre alte misiuni și activități vom mai vorbi ți în alte ocazii ce se impun în permanență.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Cât ar putea plăti locuitorii Timișoarei pentru taxe și impozite începând cu 2025? Acordul comun va fi supus la vot astăzi

Consiliul Local se va întruni luni, 23 decembrie, de la ora 17:00 pentru a supune la vot planul final referitor la taxele și impozitele...

Unui bărbat din Timiș i-au fost furați bani din mașină. Polițiștii l-au găsit pe făptaș

Un bărbat de 51 de ani a fost reținut pentru furt. Acesta a furat o sumă mare de bani din mașina unui bănățean din...

Citește și :