1.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Jaf ca-n Codru la Festivalul Codru: plăți restante și prejudicii aduse scenei culturale independente. „La mijloc de codru des,/ toate păsările ies,/ din huceag de aluniș…”

Doar că, în acest caz, păsările sunt artiștii, vendorii și prestatorii de servicii implicați în ediția de anul trecut a festivalului Codru. Și nu au ieșit voioși în luminiș, ca în poezia lui Eminescu, ci din contră, supărați, unii dintre ei, că nu și-au primit onorariile complete pentru serviciile prestate nici în momentul de față, la opt luni după ce festivalul s-a încheiat… În condițiile în care artiștii sau prestatorii de servicii au primit contracte în cadrul cărora organizatorii festivalului se angajează ca în 30 zile să le plătească sumele cuvenite.

Codru este un festival de muzică local, care se desfășoară în Pădurea Bistra din Ghiroda. Se autointitulează astfel: „un festival eco friendly, multicultural și non-profit”, după cum însăși descrierea de pe site-ul evenimentului o spune. De curând însă, în spațiul public digital, adică în mediul online, au apărut mai multe voci, atât din rândul artiștilor, cât și al prestatorilor de servicii, care spun că organizatorii nu i-au plătit complet pentru munca depusă în ediția din 2023 a evenimentului.

Fiindcă, în urma forfotei din mediul online, organizatorii au început demersurile pentru efectuarea unor plăți, iar unii artiști au fost deja plătiți, dar și pentru că există o diferență de timp în ceea ce privește transmiterea articolului spre tipărire și publicarea efectivă a materialului în săptămânalul nostru, am hotărât să consemnăm și data la care au avut loc interviurile.

Din rândul artiștilor am discutat cu sculptorul din zonă Vlad Emanuel Bodan, cunoscut sub numele „Vlad Emană”, iar din rândul comercianților, cu Andrei Cerbu, comerciant de mâncare din București, prezent în cadrul festivalului.

Comercianții au semnat contracte în cadrul cărora organizatorii se angajau ca, în scurt timp, să îi plătească pentru serviciile prestate. Pentru comerciantul cu care am discutat, termenul a fost de 30 de zile lucrătoare. Interviul s-a desfășurat telefonic, în data de 9 mai, la mai mult de opt luni de la finalizarea Codru Festival, care a avut loc în 25–27 august 2023.

La festivaluri, plățile pentru alimente sau băuturi se fac prin intermediul unor brățări electronice reîncărcabile. Fiecare participant primește o brățară, care poate fi încărcată cu o sumă de bani. Festivalurile de muzică întrebuințează sistemul brățărilor reîncărcabile pentru a ușura plățile, dar și pentru ca organizatorii să-și poată reține comisionul din vânzări.

În cadrul evenimentului nostru, Andrei a avut vânzări de aproximativ 36.000 de lei. Din această sumă, organizatorii urmau să-și rețină un procent estimativ de 20%, adică în jur de 7.000 de lei, urmând ca restul, de 29.000 de lei, să-i fie returnat. Din acești bani, până acum, el a primit în total un pic peste 13.000 de lei, urmând să mai primească alți 4.000 de lei, bani virați în data de 25 aprilie 2024. În total, mai are de primit aproximativ 17.000 de lei.

Vânzătorilor sau altor prestatori de servicii li s-a propus un plan de eșalonare. Pe parcurs, anumite sume au fost virate, iar ce a mai rămas de plătit urmează să fie acoperit — promit organizatorii.

Totuși, prin contractul semnat între el și organizatori, aceștia se angajau să îi restituie banii într-o lună. Cu suma respectivă, urma să plătească anumite cheltuieli, pe care s-a văzut nevoit să le achite din buzunarul propriu. Acesta a fost dat în judecată de o cunoscută firmă din țară, fiindcă nu și-a plătit cheltuielile la timp.

Cum a ieșit la iveală povestea?

Artiștii mai puțin cunoscuți care au fost invitați să cânte sau să realizeze lucrări în cadrul festivalului au rămas și ei cu bani de primit. De fapt, datorită lor povestea a ieșit la iveală în spațiul public la jumătatea lunii aprilie a acestui an.

Primul care a semnalat problema a fost Dj-ul bucureștean Codin Orășeanu, care menționa, într-o postare pe Facebook publicată în 19 aprilie, că nici el, nici artiștii de pe scena sa nu au primit suma de bani datorată de organizatorii festivalului.

„(…) Am fost anul trecut, am pus muzică și până azi nu am primit niciun ban. Pe parcursul anului explicațiile au fost: «Nu i-am primit de la Primăria Municipiului Timișoara» sau «Nu i-am primit de la Consiliu» (…). Dacă aș fi fost eu singurul, mai ziceam că, na, sunt eu lovit de ghinion. Dar e vorba de o întreagă scenă din festival care nu și-a primit banii (…)”, scrie Dj-ul bucureștean pe contul său.

După el, sculptorul local Vlad Emanuel Bodan, cunoscut sub numele de scenă „Vlad Emană”, a hotărât să-și spună și el povestea. În cadrul postării sale, instituții precum Primăria Timișoara sau Centrul de Proiecte au clarificat public că nu au fost implicate în finanțarea festivalului. Ba mai mult, în urma postării în cadrul căreia își relata experiența, a fost contactat de alte persoane în situații asemănătoare.

Vlad, sculptorul local își cere suma de bani cuvenită

Sculptorul Vlad Emanuel Bodan este artistul care a realizat o sculptură supradimensionată, care măsura 8 metri înălțime, 5 metri lățime și 3 metri adâncime. Opera constituia fațada uneia dintre scene. Pentru realizarea fațadei, a folosit crengi de copac prinse unele de altele în holțșuruburi, pe o structură inițială formată din grinzi de lemn. A lucrat la fațada scenei de dimineața până seara, timp de trei săptămâni.

„Toată lucrarea a costat 5.000 de euro. Din aceștia, am primit avans 1.000 de euro, urmând ca, după finalizarea festivalului, să primesc și restul banilor. Deși inițial am cerut jumătate din avans, mi-au spus că nu pot să-mi achite jumătate, că nu au banii necesari. Fiindcă în 2022 am mai colaborat cu ei, tot pentru o scenă, și atunci a mers bine, am acceptat. N-am plecat deloc cu gândul că se va ajunge aici. Anul trecut am primit banii după o lună și jumătate. N-a trebuit să insist foarte mult, doar am întrebat și a fost în regulă”, a declarat artistul pentru „Banatul Azi”.

Artă de festival, la negru

Organizatorii nu i-au pus la dispoziție nici măcar un contract. După cum susține artistul local, atunci când le-a propus organizatorilor festivalului varianta unui contract, aceștia nu au mai răspuns pe tema subiectului. Discuții ulterioare au mai avut loc, cu alți membri ai echipei organizatorice, pe parcursul festivalului.

„Nu am avut contract, iar în momentul în care am menționat un contract pentru toată lucrarea au spus că se ocupă ei de el, că o să-l facă și că o să mi-l aducă înainte să înceapă festivalul, pe parcurs ce lucram la scenă. N-a mai venit nimeni. Am întrebat, mi s-a spus: «Hai că îl facem la final, fiindcă acum suntem ocupați». Am înțeles… Hai să zicem că nu au avut timpul necesar, eu nici atât. Lucram de dimineața până seara, iar când ajungeam acasă eram rupt de oboseală”, ne-a mai spus Vlad.

Amânări constante

După cum susține artistul, înțelegerea a fost ca la o lună după festival să-și primească cei 4.000 de euro cuveniți. Începând din septembrie 2023, a întrebat în fiecare lună și spune că a fost constant amânat. A întrebat în octombrie, noiembrie, decembrie. Răspunsurile pe care le-a primit au fost:

„Se vor rezolva până la finalul lunii următoare”, „Sper ca până la finalul lunii. Avem de încasat, la rândul nostru, foarte mult, nu s-a încasat nimic de data trecută, de asta s-a lungit”, „Nu s-a schimbat nimic de la ultima discuție. Depindem, la rândul nostru, de niște încasări ca să putem face mai departe plățile”, se arată în mesajele text. În discuția lor, Vlad a întrebat organizatorul dacă problemele lor survin din cauza sponsorilor, la care persoana i-a răspuns: „Administrațiilor publice”. Această discuție a avut loc în 14 decembrie 2023.

În luna martie: „Termenele pe care le-ai primit de la noi sunt termenele pe care, la rândul nostru, le-am primit de la autorități, de fiecare dată. Nu suntem voluntar în situația asta și nu e niciun fel de conspirație împotriva ta. Din contră, vrem să ne achităm datoriile și, de fiecare dată, restanța față de tine a fost pusă în capul listei. Dar efectiv nu avem de unde, până nu se fac plăți către noi. Situația în care ești tu, cu soldul la noi de acele mii de euro x 100 de bani pe care îi așteptăm noi pentru ce am prestat”, spunea organizatorul în mesaje în conversația cu Vlad.

Sătul de amânările constante, sculptorul a anunțat că va aduce povestea în spațiul public. Deși, după scandalul mediatic de la finele lunii aprilie, o parte din artiști au început să fie plătiți, inclusiv echipa de fotografi, la data interviului, 10 mai, Vlad nu se număra printre artiștii care și-au primit banii.

Cum se apără organizatorii

Surse din organizare menționează că o nouă tranșă de fonduri a fost primită la sfârșitul lunii martie. Dintre plățile recente, unele, față de artiști, dar și față unii comercianți au fost făcute spre finele lunii aprilie. Cele față de prestatorii de servicii au fost făcute în data de 10 mai.

Victor Bălăniuc, organizator al Festivalului Codru, a fost și el contactat. Acesta spune că plățile pentru artiști și pentru vendori s-au făcut în tranșe, în funcție de sumele de bani primite de la instituții și sponsori.

Deși Codru Festival 2023 a fost finanțat cu 350.000 de lei prin Tim Cultura, 100.000 de lei prin Centrul de Cultură și Artă, aceste sume reprezintă doar o mică parte din fondurile totale ale festivalului. Întârzierile de plată pe care le-a avut față unii colaboratori sunt puse pe seama întârzierilor de finanțare din partea instituțiilor publice sau a sponsorilor privați.

În ceea ce privește asigurarea unui contract de colaborare pentru sculptor, organizatorul a menționat că nu este nevoie neapărat de un contract și pasează vina asupra sculptorului, spunând că este responsabilitatea lui…

Voci din cultura locală condamnă scandalul

În urma forfotei mediatice înainte de Paște, în spațiul public au apărut și voci care condamnă problema artiștilor din zona independentă au rămas neplătiți, cel mai bun exemplu fiind al sculptorului local.

Regizorul Florin Iepan, membru al Asociației Timișoara 2023 — Capitală Europeană a Culturii, atrage atenția că scandalul afectează atât imaginea, cât și credibilitatea asociației.

Regizorul Florin Iepan, Foto: Triaj

„Imaginea asociației Timișoara 2023 și credibilitatea ei este afectată din moment ce un membru din consiliul director, care reprezintă sectorul cultural independent și de industrie creativă, are probleme în afacerea sa exact cu oamenii din sectorul cultural independent, cum sunt artiștii care au lucrat la Codru”, este de părere Florin Iepan.

Totodată, acesta consideră că membrii asociației ar trebui să aibă o anumită conduită. „Ne afectează pe toți, iar în statutul asociației se stipulează că trebuie să fie o anume conduită atât a membrilor simpli, cât și a membrilor din conducerea asociației. Pe de altă parte, Victor Bălăniuc mi s-a părut amabil în relațiile personale, deci nu am o problemă personală cu el. Deși este o persoană agreabilă la prima vedere, el nu este un reprezentant al sectorului cultural”, ne-a spus regizorul Florin Iepan.

Florin Iepan consideră că, în Asociația Timișoara 2023, scena culturală independentă ar trebui reprezentată de o persoană cu experiență creativă în spate, indiferent că este vorba despre teatru, design, muzică, fotografie ori film.


Later Edit: Între timp, artiștii și comercianții de mâncare au primit sumele cuvenite, însă în tranșe care constă în diverse sume. Cum se vor descurca organizatorii la ediția de anul acesta, rămâne de văzut.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Un bărbat din Belinț a fost prins conducând beat și fără permis

Un bărbat din Belinț a fost prins băut la volan. Bărbatul de 43 de ani a fost prins în urma unui control de rutină.  Acesta...

Un bărbat din Moșnița Veche a fost jefuit

Sâmbătă dimineață, un bărbat din Moșnița Veche s-a trezit fără mai multe echipamente electrice și unelte pentru construcții. Bărbatului i-au fost sparte atât anexa,...

Citește și :