„Iubește și dăruiește!”. Timișorenii, încurajați să ajute trei familii sărace prin participarea la un eveniment caritabil

1932

Timișorenii cu suflet mare sunt încurajați să dea o mână de ajutor unui număr de trei familii sărmane din două sate din județul Timiș. Vorbim de familii cu mai mulți copii, care locuiesc în condiții greu de descris.

Prin urmare, Lions Timișoara Bastion îi invită pe locuitorii din capitala Banatului să sărbătorească Dragobetele, dar nu oricum, ci prin iubirea de a dărui. Astfel, vineri, 26 februarie, începând cu ora 22.00, este organizat evenimentul caritabil „Iubește să dăruiești!” la Clubul Bunker. Biletul de intrare costă 10 lei, iar banii strânși vor fi donați de către Clubul Bunker Clubului Lions Timișoara Bastion.

Banii obținuti în urma acestei acțiuni vor fi folosiți pentru a ajuta două familii din Variaș și una din Iecea Mare. Este vorba despre familia Șerban din Variaș (4 copii cu vârste cuprinse între 7 și 13 ani), care nu au nicio sursă de încălzire în casă, cărora organizatorii doresc să le dăruiască o sobă și lemne. A doua familie din Variaș este familia Katona (6 copii cu vârste cuprinse între 15 și 6 ani). Acestora Lions vrea să le dăruiască 20 mp de parchet laminat, deoarece, în momentul de față, în casă pe jos este doar ciment gol.

Cea de-a treia familie este familia Pârva din Iecea Mare (4 copii cu vârste între 3 și 11 ani). Aceștia locuiesc alături de tatăl lor într-o singură încăpere care are 16 mp. Tatăl copiilor vrea să mai construiască în această vară încă o încăpere și o baie, așa că Lions dorește să le dăruiască materiale de construcție.

“Îi invităm pe toți cei care vor să ajute aceste trei familii să vină vineri seara în Bunker Club și să doneze oricât doresc pentru a aduce un zâmbet pe fețele acestor 14 copii. Fiecare leu contează“, a declarat Arthur Csertus, coordonatorul acțiunii caritabile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.