ISWinT 2019 pornește la drum sub patronajul Guvernului și al UNESCO

119

Ediția 2019 a festivalului ISWinT (International Student Week in Timișoara), organizat de Liga AC, se bucură de onoarea de a se afla, simultan, sub patronajul Guvernului României și sub patronajul Comisiei Naționale a României pentru UNESCO. Prin patronaj, cele două instituții atestă importanța acestui eveniment ce abordează teme educaționale și culturale în rândul tinerilor.

După numărul record de 866 de înscriși din 114 țări și o selecție foarte riguroasă a participanților, Timișoara va deveni, în perioada 22 iulie – 2 august 2019, un centru al interculturalității în România, peste 400 de tineri din toată lumea fiind acceptați și invitați de organizatori. Prin tema ediției de anul acesta, „Learn today, change tomorrow!” („Învață azi, schimbă ziua de mâine!”), organizatorii invită studenții să ia parte la unul dintre cele opt ateliere de educație non-formală propuse pentru a dezbate idei, a schimba impresii șia descoperi instrumente de implicare activă în comunitate.

Pe lângă atelierele educaționale, studenții internaționali vor participa și la o serie de activități care vor pune în lumină teme precum incluziunea socială, educația sau drepturile omului. ISWinT contribuie și la agenda culturală a viitoarei Capitale Culturale Europene printr-o serie de activități deschise publicului Timișorean. În data de 24 iulie va avea loc o conferință în cadrul căreia vor fi prezentate modele de implicare activă în comunitate. Pe 27 iulie, timișorenii sunt invitați să li se alăture studenților la marșul pentru drepturile omului, iar pe 28 iulie să participe în Piața Libertății la COOLtural Day, o serie de piese de teatru, ateliere creative și expoziții de fotografie, viniluri și cărți.

ISWinT este un festival educațional internațional organizat de Liga Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare (Liga AC) cu sprijinul Universității Politehnica din Timișoara. ISWinT reunește anual încă din 1994 în capitala Banatului peste 100 de studenți din toate colțurile lumii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.