Una dintre istoriile posibile ale beției a încăput pe mâna lui Mark Forsyth, jurnalist și scriitor britanic specializat în etimologia și istoria limbii franceze. Blogger, de asemenea — are The Inky Fool, dați un google, e un blog cu mare impact! Mai ales, un tânăr maestru al retoricii și artei scrisului. Băutor — competent, de cursă lungă; bun cunoscător, direct aș zice, prin experiment repetat, al temei.
Așadar, el e omul care scrie despre beție în istoria umanității — și, mă grăbesc să adau aceasta, o face la modul sclipitor. Iată cum — augustinian, se va vedea imediat; dar și șarmant, ca să nu zic, fără vreo aluzie alcoolică, spumos — deschide Mark Forsyth tema sa de… cercetare: „mă tem că nu prea știu ce e beția. Poate părea o confesiune stranie din partea cuiva care se pregătește să scrie o istorie a beției, dar, ca să fiu cinstit, dacă autorii ar lăsa un lucru atât de neînsemnat ca ignoranța să-i împiedice să mai scrie, librăriile ar fi goale. Oricum, am o idee despre ce e vorba. Am întreprins cercetări empirice extinse asupra beției încă de la vârsta fragedă de paisprezece ani. În multe feluri, îmi place să mă consider un soi de nou Sfânt Augustin, care întreba «ce este, deci, timpul? Dacă nu-mi pune nimeni această întrebare, atunci știu ce este timpul. Dar, dacă aș vrea să-l lămuresc pe cel care întreabă, nu mai știu». Înlocuiți cuvântul timp cu beției și obțineți în mare sfânta mea poziție”.
Clar, da? Mai departe…
Din unghiul de vedere al discursului istoric — unul care privilegiază, în această carte, săgeata, deci cronologia, de data aceasta ascendentă, dinspre „cele mai vechi timpuri până în prezent” — bornele istorice majore pe care le atinge Mark Forsyth sunt următoarele: Evoluția • Preistoria consumului de alcool • Barurile sumeriene • Egiptul antic • Simpozionul grecesc • Băutura în China antică • Biblia • Conviviumul roman • Berăria medievală • Aztecii • Moda ginului • Cârciuma din Vestul Sălbatic • Rusia • Prohibiția.
Nu e, se vede clar din nou, toată istoria beției. În cuvintele autorului cărții, „o istorie completă a beției ar însemna o istorie completă a umanității și ar necesita mult prea multă hârtie”. Pe de altă parte, decupajul — de timp și de regiuni — pe care îl survolează scriitorul britanic (căutând elemente de punctaj ideatic din zona nu a alcoolului în sine —, ci „despre beție, despre capcanele și zeii ei”) este unul cât se poate de relevant. Demersul său atinge cele mai mari civilizații pe care le-a cunoscut omenirea — cu focus pe, am spune azi, „obiceiurile de consum” dintr-o anumită direcție.
Beția e locală și universală. „Cam orice cultură din lume are băutură. Singurele care nu s-au dovedit prea interesate — America de Nord și Australia — au fost colonizate de băutori. Și, de fiecare dată și în fiecare loc, beția este un lucru diferit. E o sărbătorire, un ritual, o scuză pentru a lovi oameni, un mod de a lua decizii sau de a încheia contracte și o mie de alte practici stranii. Când vechii perși aveau de luat o decizie politică importantă, dezbătatea probleme de două ori: o dată beți, o dată treji. Dacă ajungeau la aceeași concluzie de fiecare dată, acționau.”, notează Mark Forsyth.
Scrisă cu nerv, ironie, stil, Scurta istorie a beției (publicată la editura Polirom, în ediție românescă, traducerea apariținându-i lui Cristian Fulaș) este, în fond, o istorie despre om. O istorie alternativă, am spune. Și rafinată. Dublu rafinată uneori. Foarte atent rafinată, de fiecare dată.
Cristian Pătrășconiu