Istoria se repetă, poliţia e absentă

1091

Astă seară, pe la ora 19, mă întorc de la un vernisaj de la Galeriile Helios. Aştept în Piaţa Libertăţii tramvaiul 4 pentru a merge spre casă. Apare în câteva minute şi peste tot e linişte şi pace. Tramvaiul ajunge la Balta Verde, din staţie urcă din nou acelaşi cerşetor care scoate din plasă un carton şi începe să vocifereze şi să îi  jignească pe cei care îl trimit să muncească, fiind destul de tânăr pentru a lucra. Dar e mai uşor a cerşi. Şi, cum e şi normal, ca întotdeauna, poliţia lipseşte. Lipsesc şi cei de la RATT. Călătorii mai sunt tracasaţi şi înjuraţi de cerşetorii care au umplut oraşul, şi, de ochii lumii, poliţa îi reţine, apoi le dă drumul, în loc să îi evacueze din oraş.

Locuiesc de peste 5 ani în acest oraş şi fac zilnic naveta, chiar de 2-3 ori pe zi, cu tramvaiul 4, dinspre Torontal înspre centru, şi nu cred că am întâlnit controale mai mult de 4-5 ori în toată această perioadă, ce să mai vorbesc de poliţia transporturilor RATT, care, pe care, în 5 ani, am întâlnit-o de 2 ori.

O altă întâmplare mă revoltă, tot în această seară. Trotuarele ocupate cu mașini parcate, dar şi trecerile de pietoni. Pe Bulevardul Cetăţii, colţ cu Amforei, un catâr parchează exact pe trecerea de pietoni. De asemenea, pe aceste străzi din Dacia, NICIODATĂ nu am văzut mașina a poliţiei patrulând, lucru ce ar trebui făcut măcar de câteva ori pe zi şi chiar noaptea. Din birou nu se văd neregulile şi nici de pe GPS.

cerșetor tramvai mașina trecere

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.