Timișorenii și nu numai sunt invitați să participe la tururi virtuale ale Bisericii romano-catolice „Preasfânta Inimă a lui Isus” din Piața Bălcescu și a Bisericii romano-catolice Millennium, din Piața Traian, pentru o experiență unică într-un spațiu 3D interactiv, cu imagini 360, poze vechi și noi, elemente audio și informații sub formă de text, îmbinate printr-o poveste unică și integrate într-o aplicație de realitate virtuală.
Proiectele sunt realizate de câștigătorii concursului internațional ISHSC 2021 (International Spotlight Heritage Student Contest 2021) – echipe mixte de studenți români, italieni și danezi – și au fost prezentate în cadrul Turului virtual de finisaj Patrimoniul sub reflectoare 2021: Cartierul Fabric – Lumi în destine. Aplicațiile câștigătoare ale concursului ISHSC 2021 au fost prezentate online celor peste 130 de participanți.
Evenimentul a fost adresat studenților din Universitatea Politehnica Timișoara și nu numai și a reunit echipele de implementare a proiectului Spotlight Heritage Timișoara, prin echipa Centrului de e-Learning UPT, a Centrului Multimedia UPT, a Muzeului Național al Banatului, dar și partenerii și colaboratorii în dezvoltarea proiectului, printre care prof. Smaranda Vultur, cea care a făcut posibilă relatarea istoriilor personale ale locuitorilor din cartierul Fabric de altădată, intervievați de echipa Grupului de Istorie Orală și Antropologie Culturală, pe care îl coordonează. Cei peste 130 de participanți prin Zoom și Facebook au avut ocazia să descopere expozițiile, aplicațiile digitale și evenimentele organizate în jurul cartierului Fabric în cursul anului 2021, atracția serii fiind aplicațiile de realitate virtuală care au fost selectate câștigătoare în cadrul concursului International Spotlight Heritage Student Contest 2021, prezentate în premieră de studenții UPT Marius Tătaru și Silviu Berzescu.
ISHSC și studenții internaționali creatori de povestiri digitale
Inițiativa aparține Universității Politehnica Timișoara și a fost pusă în practică în cadrul proiectului „Spotlight Heritage Timișoara 2021 – Fabric – Lumi dincolo de Destine”, finanțat în 2021 de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara; partenerii concursului au fost Aalborg Universitet din Danemarca și Università di Modena e Reggio Emilia din Italia.
În cadrul concursului, studenții au lucrat în echipe internaționale, formate din câte un reprezentant al studenților de la fiecare universitate parteneră, și au creat
împreună o povestire digitală în realitate virtuală cu resursele din cadrul proiectului Spotlight Heritage Timișoara, folosind artefactele, textul și poveștile multimedia existente și, totodată, integrând acestea într-o experiență de realitate virtuală.
Câștigătorii concursului au fost cele două echipe formate din studenții Christian Bodskov și Oliver Engermann – Aalborg Universitet, Danemarca, Ilie-Silviu Berzescu și Marius-Cosmin Tătaru – Universitatea Politehnica Timișoara, Doresita Marino și Luca Contardi – Università di Modena e Reggio Emilia, Italia.
Poveștile bisericilor timișorene, explorate într-un spațiu virtual
Aplicațiile câștigătoare conțin un tur virtual al Bisericii romano-catolice „Preasfânta Inimă a lui Isus” din Piața Bălcescu (cartierul istoric Elisabetin) și al Bisericii romano-catolice Millennium din Piața Traian (cartierul istoric Fabric), într-un spațiu virtual 3D, cu imagini 360, poze vechi și noi, elemente audio, precum și informații despre istoria și arhitectura clădirilor, a obiectelor de artă din interiorul acestora (picturile, vitraliile, orgile din interiorul bisericilor), dar și despre personajele din istorie care și-au pus amprenta în construcția, proiectarea și dezvoltarea clădirilor timișorene. Toate aceste elemente sunt integrate într-o aplicație de realitate virtuală interactivă și unică prin intermediul căruia utilizatorul poate explora bisericile prin intermediul artefactelor de povestire digitală în realitatea virtuală.
Aplicațiile vor putea fi descărcate și utilizate pe ochelarii de realitate virtuală Oculus Quest 2, dar și pe platforma web și mobilă Cospaces Edu.
Resursele Spotlight Heritage Timișoara utilizate de studenți în dezvoltarea aplicațiilor sunt disponibile în limba română și engleză pe site-ul https://spotlight-timisoara.eu/ și în aplicațiile mobile pentru Android și iOS care se găsesc în magazinele de aplicații cu denumirea „Spotlight Timișoara”.
Proiectele au fost evaluate de un juriu format din dr. Diana Andone și dr. Silviu Vert, Universitatea Politehnica Timișoara, și Marius Cornea, Muzeul Național al Banatului, fiind acordate premii ce au totalizat 3600 de euro. De asemenea, câștigătorii vor fi nominalizați la Premiile EU Medeea 2022, secțiunea pentru studenți, dar și la Interactive Digital Media Student Contest 2022.