#Interviu cu acad. prof. dr. Irinel Popescu, autorul primului transplant hepatic din România

Irinel Popescu este nu numai un profesionist absolut, ci este și un om de calitate.
Ceea ce, trebuie recunoscut, cu greu se mai întâlnește în România zilelor noastre.
Acad. prof. dr. Irinel Popescu s-a născut la Filiași, la 22 aprilie 1953, a urmat Facultatea de Medicină la Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila din București, pe care a absolvit-o în 1977 cu media 9.98, a fost primul clasat la „Concursul de internat în specialități Chirurgicale” al promoției.
Momentul de vârf al carierei lui a fost realizarea primului transplant hepatic din România, în anul 2000, după ce prof. dr. Irinel Popescu s-a întors din SUA, unde a învățat timp de 3 ani tehnicile de transplant.
A introdus transplantul de ficat ca metodă terapeutică în România, iar acesta a trecut de la etapa de pionierat la stadiul de procedeu de rutină.
În anii următori, a realizat peste 150 de transplanturi hepatice și 1500 de rezecții hepatice.
Expert al Consiliului Europei în probleme de transplant, profesorul Irinel Popescu a fost și senator în legislatura 2004-2008.
In luna octombrie a anului 2013, Irinel Popescu și-a dat demisia din toate funcțiile politice, dedicându-se integral activității profesionale.

Care-i amintirea din copilărie care vă definește ca om și care vă amintește cel mai mult de orașul natal?
Irinel Popescu: Cred ca premiile întâi pe care le-am obținut din clasa întâia până într-a opta, când am plecat din Filiași. Luptam pentru ele cu multă ambiție în fiecare an, tocmai de aceea mi-au rămas în minte.
Sunteți autorul primului transplant hepatic din România, ați realizat tot ceea ce se putea realiza în domeniul transplantului, un virtuoz al bisturiului – cum vi s-a mai spus în presă. Pe scurt, lumea medicală românească a transplantului a evoluat odată cu dvs. de la novice la profesionist. Poate spera România la mai mulți Irinel Popescu în viitorul apropiat?…  
Irinel Popescu: România prezentului nu încurajează, din păcate, performanța medicală și nu apreciază sacrificii de genul celei pe care le-am făcut noi în perioada pionieratului. Din fericire, în transplantul de ficat, elevii mei Vlad Brașoveanu și Doina Hrehoreț sunt deja formați și moral obligați să ducă mai departe drumul pe care l-am început eu. După ei, sper că vor mai veni și alții și, mai ales, că meritocrația își va găsi locul și în România.
La o asemenea carieră, cât de comod sau de critic trebuie să fii cu tine însuți ca să rămâi totuși cu picioarele pe pământ, dar să și evoluezi uman și profesional?
Irinel Popescu: Să fii critic cu tine însuți nu e prea greu. Eu, cel puțin, sunt genul care își vede întotdeauna defectele și niciodată nu sunt mulțumit cu ceea ce fac. În ce privește evoluția profesională, vă rog să nu uitați că în profesia mea lucrurile se schimbă atât de rapid și atât de profund încât ești, practic, obligat să evoluezi, deoarece altfel riști să rămâi în afara cursei.
În urmă cu mulți ani, ați afirmat într-un interviu: „Ca să scapi de obsesia șpăgii, te duci la privați”. În același timp, ceva mai târziu, s-a încercat legalizarea șpăgii. Mai există jurământul lui Hipocrat? Cât de bolnav este sistemul în care profesează medicii zi de zi? Există, totuși, soluții, mai ales pentru viitorul apropiat?…
Irinel Popescu: Jurământul lui Hipocrat mai există și nu are nici o legătură cu șpaga. În toate țările occidentale, medicii fac parte din categoria celor cu situație materială bună. Se poate și în România, chiar și fără umilitoarea „șpagă” dacă lucrezi în privat și, eventual, în mai multe locuri. Este una din soluții. O alta ar fi, desigur, mărirea salariilor, dar nu o văd realizabilă în viitorul apropiat.
Ați rătăcit, meteoric, și prin politică. Care credeți că e diferența dintre lumea medicală, pe care ați reușit să o influențați pozitiv, și cea politică, la care ați și renunțat la un moment dat?
Irinel Popescu: Dacă am influențat ceva pozitiv, aceasta cred că ar fi medicina românească și nu neapărat și lumea medicală. În ce privește politica, în general, nici nu mi-am propus să o influențez; m-am considerat, mai degrabă, un tehnocrat în domeniile sănătății și educației. Cât despre lumea politică, n-aș vrea să mă pronunț…
Am înțeles că sunteți un ascultător pasionat de Mozart şi Verdi. Nu vă place nimic rock? Sau o muzică populară, Maria Tănase, spre exemplu? Sau Tudor Gheorghe și al lui cântec Muică, suntem neam de piatră?…
Irinel Popescu: Rămân la Mozart și Verdi.  Îl puteți adăuga și pe Ceaikovski.
Sunteți pasionat de tenis, șah, matematică, istorie, preferaţi Edgar Allan Poe, Dostoievski, Mario Varga Llosa, Marin Preda, Augustin Buzura. Nu colecționați și n-ați colecționat nimic? Nu v-a tentat?…
Irinel Popescu: Ba da, m-a tentat, la un moment dat, să colecționez monede. Era interesant, dar nu foarte ieftin și am renunțat. În plus, la cum evoluează lucrurile în Europa, mă tem că nu e chiar vremea colecționarilor; pentru asta e nevoie de pace, liniște și, desigur, de resurse materiale.
Care sunt modelele umane pe care, la un moment dat, v-au influențat viața? Care sunt oamenii care v-au sprijinit de-a lungul vieții și fără de care Irinel Popescu al prezentului nu mai era același Irinel Popescu?…
Irinel Popescu: Omul care m-a influențat cel mai mult și căruia îi datorez cariera de chirurg a fost Profesorul Dan Setlacec. În rest, i-aș menționa pe Andrei Stieber, Christoph Broelsch și Nicholaos Lygidakis. În ce privește sprijinul, l-am primit de multe ori, m-am convins că există mulți oameni de bine și de bună factură, cărora le mulțumesc! Mai sunt, însă, și alții, dar așa e viața, o luptă permanentă, cu multe provocări și obstacole!…