Ion Răducanu nu negociază decât cu partidele unioniste

189

Partidul Mișcării Populare se află în plină activitate preelectorală în care se cristalizează cam ce ar trebui făcut în timpul destinat campaniei dinainte de alegeri. Deputatul Ion Răducanu, președintele județean al partidului, susține că este singurul din conducere, alături de Roxana Iliescu, de la care se pot obține informații credibile despre mișcările politice.

Politicianul consideră o formă de intoxicare murdară a opiniei publice tot felul de liste ce circulă în mediul virtual despre posibilii candidați la alegerile parlamentare din toamnă. Data de 15 septembrie este data limită până la care se pot depune intențiile de candidatură, pe care nici dânsul nu le-a văzut încă. Aceste hârtii de intenție vor pleca în ordinea depunerii la conducerea centrală de la București. De altfel, pentru mai multă siguranță, chiar președintele Răducanu va duce personal un set de hârtii luni dimineață în capitală.

După o analiză serioasă ce va incumba mai multe criterii, la Consiliul Național al partidului se va hotărî cine și în ce ordine va lua loc pe listele de candidați la un scaun de parlamentar.

Dacă până acum partidul format din alipirea UNPR de PMP a avut 34 de deputați și șase senatori, la nivel naţional, adică aproximativ 10 procente din numărul total de membri ai forurilor legislative reunite, se încearcă o nouă figură frumoasă. Un număr de minim cincizeci de parlamentari pare un țel realist de atins la alegerile din decembrie. Cu acest număr în mod sigur nu va putea spera la guvernare singuri. Dar sunt alte două oportunități ce se pot deschide: fie vor face o coaliție cu cine se apropie mai mult de ideile lor fie își vor asuma trecerea în opoziție.

Un program de guvernare nu are sens să-și facă în aceste condiții. Dar vor ține nepărat să impună câteva puncte de nenegociat celor cu care vor bate palma. Primul și cel mai important este că vor discuta doar cu cei ce declara ferm că au ca țel principal unirea celor două țări de pe ambele maluri ale Prutului. Fără această condiție nu discută cu alte partide.

dscn0001

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.