0.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Ion Răducanu, candidatul UNPR la primărie: „Timișoara este un târg de provincie”

Ion Răducanu, candidatul UNPR la Primăria Timișoara, este foc și pară pe Nicolae Robu, după ce edilul șef a declarat la un post local de televiziune că „are adversari slabi și, ca atare, nu-și bate capul”. „Eu nu sunt un contracandidat slab„, i-a transmis Ion Răducanu lui Nicolae Robu, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, asta deși știe că nu o să ajungă primar al Timișoarei.

Am datoria, ca și cetățean al Timișoarei și ca deputat, să spun lucrurilor pe nume. Pe vremea lui Ciuhandu, Timișoara a fost un târg de provincie, târg de provincie este și acum. Cea mai mare greșeală a lui Nicolae Robu este că a menținut același aparat în primărie care a pus Timișoara în genunchi în ultimii 16 ani, care a contribuit la subdezvoltarea orașului, la degradarea lui„, a declarat Ion Răducanu.

Candidatul UNPR la Primăria Timișoara îi bate obrazul lui Nicolae Robu și pentru faptul că ia decizii „în virtutea viselor pe care le are noaptea. Timișoara a intrat în ridicol în ultimii ani, am ajuns dintr-un oraș al florilor într-unul al palmierilor, de la Mica Vienă la orașul în care ciorile sunt stârpite prin diferite metode„.

Ion Răducanu are și un mesaj pentru alegători, cărora le transmite „să se trezească pentru că Timișoara merge la vale, nu la deal. Primăria nu are nevoie de un profesor, ci de un bun manager”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Un bărbat din Belinț a fost prins conducând beat și fără permis

Un bărbat din Belinț a fost prins băut la volan. Bărbatul de 43 de ani a fost prins în urma unui control de rutină.  Acesta...

Un bărbat din Moșnița Veche a fost jefuit

Sâmbătă dimineață, un bărbat din Moșnița Veche s-a trezit fără mai multe echipamente electrice și unelte pentru construcții. Bărbatului i-au fost sparte atât anexa,...

Citește și :