Ioan Popa declanșează cruciada: în instanță cu „regii asfaltului” reșițean!

3321

Primarul Reșiței, Ioan Popa, însoțit de consilieri și de directori de direcții din Primărie, a deplasat miercuri jurnaliștii în cartierul Minda, la ieșirea dinspre Văliug, acolo unde se văd cel mai bine efectele asfaltării considerate defectuoase dar realizată pe bani mulți, în mandatulul fostului primar Mihai Stepanescu. 12 milioane de euro credit (marea majoritate a banilor a mers la asfaltare) iar drumurile, garantate 15-20 de ani, n-au ținut nici trei ani. Adică, până exact când au ieșit din garanție. „Vom termina ratele la creditul acesta când eu, dacă mai trăiesc, voi avea 80 de ani!” a răbufnit Popa, care e decis să acționeze în instanță pe constructorul celor patru tronsoane de drum reșițean. Din punctul de vedere al Primăriei, drumurile n-au respectat proiectul.

„Există tronsoane unde trebuia frezat 10 cm de asfalt, să se pună șase cm de asfalt de rezistență, patru cm de strat de uzură, a explicat Ioan Popa. S-au făcut unele note de renunțare acolo unde trece linia de tramvai, pentru că exista riscul să cedeze linia. S-a rămas la șase cm. Însă, în loc de 10 cm s-au frezat patru centimetri. De aceea semnăm un contract cu Institutul Politehnic Timișoara pentru un studiu de specialitate iar în următoarele trei săptămâni se va face o expertiză, în urma tăierii efectiv în asfalt a unor suprafețe, pentru a vedea ce s-a întâmplat. Avem 30 de ani credit, 12 milioane de euro și după câteva luni de la terminarea garanției de trei ani, asfaltul a cedat. Nu o spun ca o scuză față de cum arată orașul, așa cum se mai interpretează.”.

Ioan Popa a arătat jurnaliștilor un material din stratul de asfalt, care nu se folosește de obicei la asemenea operațiuni de asfaltare și care, păstrând umezeala, crapă stratul de asfalt precum o suprafață mozaicată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.