Investiții de 10 milioane de lei în sistemul sanitar din Arad

38

Județul Arad va primi 10 milioane de lei de la Ministerul Sănătății, pentru achiziționarea de aparatură medicală. Anunţul a fost făcut de ministrul Sorina Pintea, prezent în judeţ.

”Până în prezent, am alocat 6 milioane de lei pentru dotarea cu aparatură a Spitalului Județean şi unităților din Ineu, Sebiş şi Lipova. Pentru că este nevoie de echipamente moderne în vederea creșterii calității actului medical și a dezvoltării de noi servicii medicale vom suplimenta această sumă cu încă 4 milioane de lei. Anul acesta, bugetul Sănătății este unul istoric care permite derularea de investiții și introducerea de programe noi”, a spus Pintea.

În ceea ce privește situația de la Serviciul Județean de Ambulanță Arad, ministrul Sorina Pintea a subliniat:

”Am cunoștință despre marile probleme de la Ambulanță: lipsa autospecialelor și a personalului. Mașini speciale au început să vină, iar în perioada următoare se vor putea face și angajări, fiind deblocate 200 de posturi la nivel național.”

sursa – radioresita.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.