Investiție importantă în cadrul unui spital județean de urgență din vestul țării

250

Unul dintre principalele obiective din cadrul proiectului managerial al conducerii Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad începe să se concretizeze!  Este vorba despre una dintre cele mai importante investiții ale Consiliului Județean Arad, după construirea Spitalului de Pneumologie și TBC, și anume:  reabilitarea Secției Clinice Cardiologie și înființarea în cadrul acesteia, a Compartimentului de Cardiologie Intervențională.

În acest sens, conducerile celor două instituții – Consiliul Județean Arad și Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad – au contractat serviciile de proiectare, faza DALI, iar acum se lucrează la finalizarea documentației ce va fi depusă pentru obținerea finanțării necesare prin Programul INTERREG VA Ro-Hu, ”Reabilitarea serviciilor spitalicești în domeniul medicinei cardiovasculare la SCJU Arad, etaj 5, Corp C1.”

Încă de la începutul mandatului meu am solicitat conducerii Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad să găsească o soluție pentru modernizarea Secției Cardiologie pentru că una dintre cele mai importante cauze a mortalității în județul nostru o reprezintă bolile cardiovasculare. Am avut mai multe consultări cu medici specialiști și am înțeles că secția este la un nivel de dotări care nu corespunde cerințelor actuale, de aceea susțin proiectul conducerii spitalului de a moderniza Cardiologia și de a înființa Compartimenul de Cardiologie Intervențională, chiar la un nivel care să poată atrage și pacienți din alte județe. Pentru asta Consiliul Județean Arad accesează fonduri europene, investind milioane de euro ca arădenii să beneficieze, la ei acasă, de servicii medicale pentru care astăzi se duc în străinătate”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Bolile cardiovasculare sunt printre principalele probleme de sănătate în România. Aproximativ 60% dintre decesele înregistrate anual în țara noastră sunt datorate acestor boli, un procentaj net mai mare comparativ cu media de 46% a țărilor din Uniunea Europeană.  În rândul bolilor cardiovasculare, boala cardiacă ischemică și accidentele vasculare cerebrale sunt principalele cauze de deces în România.

Citește continuarea pe ghidularadean.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.