1.1 C
Timișoara
joi 19 decembrie 2024

Investiția de peste 40 de milioane de euro care va schimba traficul în Timișoara

Consilierii locali din Timișoara au aprobat soluția și indicatorii tehnico-economici pentru primul pod nou din ora, din ultimii 30 de ani, cel care va lega cartierele Dâmbovița și Ronaț. Investiția depășește 200 de milioane de lei.

Închiderea Inelului 4 este o prioritate pentru Primăria Timișoara, iar traficul dintre cartierele periferice Dâmbovița și Ronaț va avea o nouă variantă de deplasare pe zona de vest. Acesta se va face prin proiectul Solventul, care cuprinde realizarea unui subpasaj sub liniile de cale ferată (lucrările se află în desfășurare) și a unui pod peste canalul Bega.

Consilierii locali au aprobat soluția și indicatorii tehnico-economici pentru pod, conexiunea Str. Gării – Bd. Dâmbovița. Urmează elaborarea proiectului tehnic și obținerea autorizației de construire.

Degrevăm unul dintre cele mai importante bulevarde din Timișoara, Calea Șagului, și oferim o alternativă pentru timișorenii care trebuie să treacă prin centru ca să ajungă din sudul în nordul orașului sau invers. Soluția pentru noul pod și drumul ce va lega Dâmbovița de Ronaț a fost aprobată. Va deschide dezvoltarea Timișoarei înspre vest. Avem finanțare europeană asigurată, atât pentru proiectare, cât și pentru execuție. Până la final de an, proiectarea va fi gata și vom lansa anul viitor licitația pentru lucrări. Închiderea Inelului 4 și modernizarea transportului public sunt cheia pentru problema traficului din Timișoara. Prin această investiție atingem ambele priorități, urmând să legăm linia de tramvai de la capăt de Ronaț cu cea de lângă depoul din Dâmbovița”, a transmis Dominic Fritz, primarul Timișoarei.

Investiția totală, care se ridică la peste 200 de milioane de lei, va asigura o nouă conexiune între nordul și sudul orașului, inclusiv prin construcția unui pod peste canalul Bega. Sunt incluse un drum nou cu patru benzi, linie dublă de tramvai, piste de bicicletă și trotuare.

Conexiunea este împărțită în două tronsoane. Tronsonul 1 (Bulevardul Dâmbovița – Splaiul Titulescu) include realizarea unui pod peste Bega, lărgirea Bulevardului Dâmbovița, precum și modernizarea intersecției Dâmbovița – Ion Barac. Valoarea investiției pe acest tronson este de peste 134 de milioane de lei.

Tronsonul 2 (Splaiul Nicolae Titulescu – Strada Gării) include realizarea unui drum de 0,5 km, conexiuni rutiere și pietonale cu viitoarea dezvoltare privată de la platforma Solventul și legătura cu Pasajul Solventul. Valoarea lucrărilor este de peste 72 de milioane lei.

Traseul Inelului 4 este amplasat parțial pe domeniul public al orașului, prin urmare, pentru realizarea investiției sunt necesare lucrări de expropriere pentru terenurile proprietate privată afectate de traseul drumului. Prin urmare, durata de realizare a investiției este estimată la trei ani.

Inelul 4 va prelua traficul greu și de tranzit între principalele intrări în oraș și zonele de locuințe din perimetrul central al Timișoarei, respectiv principalele platforme industriale ale orașului.

Sursa: https://adevarul.ro/

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Două contracte de finanțare prin PNRR destinate dezvoltării infrastructurii Universității de Vest din Timișoara (UVT)

La Ministerul Educației, ministrul Ligia Deca a semnat, alături de directorul general administrativ UVT, Laurențiu Georgescu, cele două contracte de finanțare aferente proiectelor din...

Licitație pentru continuarea lucrărilor la Școala Gimnazială 30

După victoria în instanță împotriva fostului constructor, Primăria Timișoara a lansat licitația pentru continuarea lucrărilor la Școala Gimnazială 30. Sunt de finalizat cele două...

Citește și :