UPDATE: Învestirea lui Dominic Fritz în funcţia de primar mai aşteaptă. Validarea lui, atacată în instanţă. Reacţia candidatului USR PLUS

667

Validarea candidatului USR-PLUS ca primar al Timişoarei mai trebuie să aştepte. Ea a fost atacată în instanţă. Mai exact, au fost depuse trei contestaţii la Judecătoria Timişoara.

Cele trei contestaţii au fost depuse de trei persoane diferite: Călin Petrescu, fost DJ la Radio Timişoara, Monica Hărmănescu – cadru didactic la Universitatea de Ştiinţe Agricole din Timişoara şi Adrian Popescu, candidat, la rându-i, pentru fotoliul de primar al municipiului,  din partea ALDE, la alegerile din 27 septembrie.

Cele trei contestaţii vor fi judecate la Tribunalul Timiş. Fritz urma să fie învestit în noua funcţie, marţea viitoare, 27 octombrie, însă momentul va trebui să aştepte, până la soluţionarea contestaţiilor.

UPDATE. Reacţia lui Dominic Fritz:

”În 21 și 22 octombrie au fost depuse 3 contestații împotriva validării mele ca Primar al Timișoarei.Știu că mulți oameni cred că, după ce au votat primarul, acesta ajunge imediat în Primărie și se apucă de treabă. Ei bine, nu! Adversarii politicii au brevetat o nouă metodă de a întârzia instalarea în funcții a primarilor Alianței USR PLUS. Se întâmplă la București, unde au fost depuse nu mai puțin ca 58 contestații, și se repetă și la Timișoara. Dosarul a fost înregistrat ieri la Tribunalul Timiș.

Nu s-a acordat încă termen, dar Tribunalul are 5 zile să soluționeze. După care hotărârea se comunică prefectului, secretarului general și primarului declarat ales şi de abia atunci poate avea loc învestirea. Sunt în contact constant cu doamna prefect, care mă susține în demersul meu de a avea învestitura imediat ce este legal posibil. Intrăm în scenariul roșu în epidemia de COVID-19, vine iarna, trebuie să rezolvăm niște probleme urgente la COLTERM, în Primărie așteaptă teancuri de acte să fie semnate și unora le arde de jocuri politice pe spezele timișorenilor. Am încredere că înțelepciunea va învinge, că voi fi învestit săptămâna viitoare și ne putem apuca de treabă cu o majoritate stabilă în Consiliul Local”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.