Investigațiile din timpul sarcinii, gratuite! Veste grozavă pentru femeile care vor să devină mame

626
gravida

Tudor Ciuhodaru, medic și deputat PSD, a inițiat un proiect legislativ pentru viitoarele mame.

Modelul din Marea Britanie

”Un pic mai bine pentru viitoarele mame. Toate consultaţiile, investigaţiile şi tratamentele necesare unei evoluţii normale a sarcinii vor fi asigurate gratuit. Aşa cum prevede proiectul meu de lege. Proiectul a trecut de Comisia de Sănătate şi va intra în această săptămână în dezbaterea Camerei Deputaţilor (decizională). Adoptarea acestui demers legislativ va duce atât la îmbunătăţirea monitorizării sarcinilor, constituind astfel o măsură de prevenţie pentru patologia materno-fetală şi va constitui un sprijin pentru multe femei, în special salariate, ce amână aducerea pe lume a unui copil din considerente economice.

Concret, adoptarea acestui proiect ce prevede asigurarea accesului gratuit la servicii medicale pentru mamă și copil, va reduce la jumătate numărul deceselor din prima zi de naștere (crescând numarul gravidelor ce se prezentă la medic) și totodată va stimula natalitatea. Proiectul a fost elaborat dupa modelul din Marea Britanie care a introdus aceste gratuităţi încă din 1948 în National Health Service realizând una din cele mai mici mortalităţi infantile din lume.” afirmă medicul Tudor Ciuhodaru.

Iată cele 10 argumente prezentate de medic în favoarea proiectului său:

1. România înregistrează valori record ale mortalităţii materne şi infantile.

2. O femeie din 2600 moare în timpul sarcinii, aceleaşi valori fiind raportate de Iran, faţă de media europeană de doar un deces la 8900 de sarcini.

3. Peste jumătate din decesele materne sunt cauzate de hemoragii majore (35%) şi hipertensiune (18%).

4. Deşi la nivel declarativ statul asigură consult medical gratuit femeilor însărcinate practic ,,oferta” de consultaţii şi investigaţii este extrem de limitată şi durează doar câteva zile la început de lună.

5. Se ajunge la situatia în care viitoarele mame trebuie să plătească multe din serviciile medicale iar cheltuielile pot ajunge chiar peste şase salarii minime pe economie.

6. Două din trei gravide nu se prezintă niciodată la medic pentru că nu dispun de sumele necesare.

7. Mortalitatea infantilă din prima zi de viaţă e similară celei din Togo sau Samoa.

8. În România un copil mai mic de un an moare la fiecare 5 ore iar principala cauză a acestui flagel este prematuritatea.

7. În fiecare an se nasc peste 20000 de prematuri în România iar rata prematurităţii a ajuns la 9%.

9. Modelul actual de fertilitate arată o scadere de un copil pentru fiecare româncă iar tot mai multe femei în special salariate amâna aducerea pe lume a unui copil din considerente economice.

10. Aşa am ajuns la un minim istoric de doar 195.000 de nou-născuţi anual.”

sursa: dcnews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.