Lucrările de reabilitare a digurilor de pe cursul râului Bârzava între Bocşa şi Gătaia au primit undă verde.
Valoarea proiectului este de aproximativ 10 milioane de euro din care, 85 la sută fonduri europene nerambursabile şi 15 la sută cofinanţare de la Ministerul Apelor şi Pădurilor. Această zonă este cea mai critică în caz de inundaţii, spune directorul Administraţiei Bazinale de Apă Banat, Titu Bojin, care a discutat, la Bucureşti, obţinerea unei noi finanţări.
Spaţiul Hidrografic al Banatului a fost inspectat, recent, de o comisie formată din reprezentanţii Administraţiei Naţionale Apele Române, cei ai Comisiei Europene, Băncii Mondiale şi ai unei firme de consultanţă internaţională. Verificările erau necesare pentru demararea lucrărilor de îndiguire.