În istoria premiilor Nobel figurează cinci laureaţi cu origini române şi încă vreo câţiva care au ratat „la mustaţă” acordarea premiului, iar povestea lor este foarte interesantă.
Un motiv de mândrie pentru bănăţeni este faptul că doi dintre laureaţi, Herta Muller şi Ştefan W. Hell, au studiat la Liceul Lenau din Timişoara, un record nu doar pentru liceele din România, ci din întreaga Europă de Est.
Dacă Herta Muller, născută în localitatea timişeană Niţchidorf, nu are cuvinte bune de spus despre România, afirmând chiar că nu ar accepta să fie decorată de statul român, Ştefan W.Hell, un arădean din Sântana, are amintiri frumoase despre liceul în care a învăţat, ce-i drept, doar un an, pentru că ulterior a emigrat, împreună cu familia, în Germania. Însă îşi aminteşte cu plăcere de atmosfera din liceul timişorean, una foarte liberală într-o Românie comunistă şi care, consideră el, a contribuit la formarea multor personalităţi care s-au afirmat pe diverse planuri.
Aşadar, cei doi menţionaţi până acum, au fost distinşi cu premiul Nobel, dar nu din partea României, ci a ţării de adopţie, Germania. De altfel Herta Muller nici nu s-a declarat româncă, ci bănăţeancă.
Alţi doi laureaţi ai Nobelului cu origini române sunt Gheorghe Emil Palade, care s-a stabilit şi şi-a desfăşurat aproape întreaga activitate în SUA, şi Elie Wiesel, născut la Sighetu Marmaţiei, supravieţuitor al Holocaustului, stabilit şi el în Statele Unite. În fine, ultimul român laureat al premiului Nobel, pentru pace, în 1985, este Ioan Moraru, însă premiul nu i-a fost acordat lui personal, ci organizaţiei „Medicii lumii pentru prevenirea războiului nuclear”, al cărei co-preşedinte era, alături de rusul Mihail Kuzin şi americanul Bernard Lown. Regimul comunist nu i-a permis însă să iasă din România pentru a participa la festivitatea de decernare a premiului, iar recunoaşterea performanţelor sale a venit prea târziu, el decedând în 20 decembrie 1989.
Cei cinci sunt singurii născuţi în România şi laureaţi ai prestigiosului premiu. Pe lângă aceştia mai sunt câţiva care au ratat premiul deşi au fost foarte aproape de acordare.
Cel mai celebru caz, şi poate cea mai mare nedreptate din istoria acordării premiilor, este cel al românului Nicolae Constantin Paulescu, inventatorul insulinei şi primul care a pus bazele unui tratament al diabetului. Motivele pentru care nu a primit premiul sunt complexe, ele au fost larg dezbătute, dar cert este faptul că nici nu a fost propus de nimeni.
Un alt premiu pierdut la mustaţă este în cazul lui Lucian Blaga, care a fost propus de profesorul Basil Munteanu, aflat la Paris, şi de poeta Rosa del Conte. Aceştia au înaintat documentaţia la Stockholm, dar statul român nu şi-a dat asentimentul pentru premierea poetului, socotit burghez.
Academicianul Ştefan Procopiu este cel care a calculat cu un an înaintea savantului Niels Bohr momentul magnetic al electronului, ce avea să poarte numele Bohr-Procopiu, iar premiul Nobel a fost acordat danezului pentru simplul fapt că autorităţile române nu s-au ocupat de formalităţi.
De altfel, în urmă cu câţiva ani, Ionel Haiduc, preşedintele Academiei Române la acea vreme, recunoştea că instituţia nu a făcut niciodată vreo nominalizare la Nobel. Chiar şi mult-discutata nominalizare a lui Tudor Arghezi, nu s-a făcut din România, ci din Italia.