Interzis mașinilor pe o importantă stradă din Timișoara, până în decembrie! FOTO-VIDEO

567

Șoferii nu vor avea voie să circule pe strada Mareșal Contantin Prezan, fosta Lidia, timp de jumătate de an. De luni, 6 iulie, artera va intra în șantier, iar lucrările sunt programate să dureze până la finalul anului.

Locatarii din zonă au primit deja înștiințări să nu parcheze pe stradă și nici pe trotuar, pentru că, luni, se va preda amplasamentul și va demara modernizarea. ”Vă rugăm să nu parcați pe partea carosabilă și trotuar deoarece se execută lucrări pentru modernizarea străzii Mareșal Constantin Prezan. Circulația autovehiculelor va fi interzisă începând cu data de 6 iulie 2020 – 21 decembrie 2020”, este anunțul pe care l-au primit timișorenii din zona Girocului.

Strada Mareșal Constantin Prezan va fi lărgită la patru benzi. Nu toate vor fi circulate, spun reprezentanții Primăriei Timișoara, pentru că artera nu ar fi atât de aglomerată. Astfel, se va permite, după finalizarea lucrărilor, parcarea pe lateralul străzii. Investiția trece de 41 de milioane de lei, bani cheltuiți din bugetul local.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.