2.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Intervenție de 9 ore, duminică noapte, pentru pompierii din Caraș-Severin

Pompierii din Caraș-Severin au avut o noapte albă. Aceștia au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească din satul Remetea Pogănici, comunca Fîrliug.
”Au intervenit de urgență 3 echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Reșița. La sosirea pompierilor militari la locul intervenției, aceștia au constatat că incendiul se manifesta generalizat, cu flacără, la întreaga construcție. În saivan nu erau animale. Era folosit pentru depozitarea fânului și a altor materiale. Din fericire, incendiul nu s-a soldat cu victime, dar au ars în jur de 1300 de baloti de fân de diferite forme și dimensiuni, 40 de metri ccubi de lemn și o remorca de tractor”, au transmis pompierii cărășeni.
Intervenția a durat aproximativ 9 ore și a fost dificilă din cauza cantității foarte mari de materiale combustibile și ușor inflamabile. Valoarea pagubelor este estimată la peste 32.000 de lei.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Deputatul Marilen Pirtea a fost numit noul președinte interimar PNL Timiș

În cadrul întrunirii Biroului Permanent Național al PNL, desfășurată duminică seara, unul dintre punctele de pe agenda de lucru a fost desemnarea unui...

„A fost un an plin de incertitudini în mediul de business, iar instabilitatea politică accentuează problemele cu care se vor confrunta companiile anul viitor”

 Anul 2024 a adus concedieri în multe companii din domenii precum automotive sau IT&C, dar și stoparea unor investiții ce au fost inițiate...

Citește și :