Interpretă de muzică populară, condamnată la închisoare pentru ucidere din culpă

1743

Irina Maria Birou, o cunoscută interpretă de muzică populară din Turburea, județul Gorj, a fost condamnată la doi ani de închisoare cu suspendare, în dosarul de ucidere din culpă, deschis în anul 2016. Interpreta va fi obligată şi să muncească în folosul comunităţii.

Tânăra a ucis de la volanul autoturismului, un bătran de 83 de ani din comuna Bâlteni, care încerca să îndepărteze bovinele aflate pe marginea drumului. Bărbatul a murit pe loc, iar Irina Maria Birou a ajuns atunci la spital, în stare gravă. Cauza accidentului a fost neadaptarea vitezei de mers.

„Condamnă inculpata Birou Irina Maria, la pedeapsa de doi ani de închisoare. Dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de supraveghere de trei ani”, au decis judecătorii, potrivit gorjeanul.ro. Irina Maria Birou este fiica unui agent al Poliţiei Oraşului Filiaşi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.