Robert Șerban: Care e starea presei din Republica Moldova? Care îi sunt gradele de independență și de libertate?
Vitalie Ciobanu: Presa din Moldova nu arată mai bine decât republica însăși. Deși ne-am făcut mari speranțe după 2009, lucrurile s-au degradat într-un mod incredibil, halucinant, aș spune. Presa basarabeană s-a dezvoltat furtunos în primii ani de după debarcarea comuniștilor lui Voronin. Schimbarea politică, cea care a condus la formarea Alianțelor pentru Integrare Europeană, a avut ca primă consecință benefică descongestionarea mediatică, mai ales în Audiovizual: au apărut televiziuni noi, cu finanțare românească și occidentală. Opacitatea, cenzura din epoca Voronin a fost înlocuită de o abundență de știri, talk-show-uri și emisiuni de divertisment. Doar că, odată cu explozia mediatică, a venit și scandalul, calomnia, atacul la persoană, asasinatul moral și politic. Bunul-simț, deontologia profesională au fost abandonate nu atât de dragul audienței, cât pentru asigurarea supremației politice între jucători care, formal, aparțineau aceluiași spectru democratic. Această pervertire a libertății a coincis cu degradarea climatului general, cu transformarea Republicii Moldova din „povestea de succes” a Parteneriatului Estic, cum fusese gratulată de occidentali în primii ani de după schimbarea din 2009, într-un stat putred de corupt, instrumentat de clanuri mafiote, care și-au împărțit instituțiile oficiale, până la starea jalnică de azi, când am ajuns un stat captiv, în buzunarul unui singur oligarh: Vladimir Plahotniuc.
Plahotniuc domină autoritar și piața media – are cinci televiziuni cu acoperire națională, mai multe posturi de radio și portaluri de știri online. Televiziunile sale retransmit posturile de propagandă de la Moscova, care spală sistematic creierii moldovenilor și încurajează opțiunile politice pro-rusești. Plahotniuc – tot el și „coordonatorul” coaliției de la putere, pretins proeuropeană – nu vede nicio contradicție în asta, important e să nu-i fie afectate interesele de afaceri și profiturile din publicitate.
Spațiul de manevră al presei fiind mic și controlat preponderent dintr-un singur centru de putere, la care se adaugă și media arondată socialiștilor lui Dodon, au rămas foarte puține insule de libertate și profesionalism autentic. Două-trei televiziuni, câteva posturi de radio finanțate din străinătate, cum e Radio Europa Liberă, DW și RFI (ultimele două reduse ca emisie), câteva portaluri independente și câteva ziare care supraviețuiesc grație unor granturi românești sau internaționale, cum e Ziarul de Gardă (specializat în investigații jurnalistice), Jurnal de Chișinău și Ziarul Național (acesta din urmă rămas doar pe net). Piața muncii e mică în media, presiunile la care sunt supuși jurnaliștii sunt imense și destui dintre ei cedează. Avem situații triste când voci influente ale comentariului politic au consimțit să execute linia generală a mogulului Plahatoniuc. E jenant să-i vezi, de pildă, agățându-se de vreo știre legată de Rusia, pe care o comentează nuanțat și sarcastic, încercând să-și compenseze astfel eschiva în fața unor realități interne strigătoare la cer. Sau să-i vezi combătând, în mod justificat, românofobia delirantă a lui Dodon, dar „uitând” că tocmai patronul lor, Plahotniuc, l-a ajutat să devină președinte, subminând-o pe Maia Sandu, liderul Partidului Acțiune și Solidaritate, candidatul unic al Opoziției proeuropene și antioligarhice la alegerile prezidențiale de anul trecut.
A apărut și la noi „specia” trollilor pe rețelele de socializare, coordonați din același centru de comandă, dar aceștia nu sunt jurnaliști, ci niște hăitași anonimi.
R.Ș.: Există factori de coagulare a intelectualității de la Chișinău?
V.C.: Intelectualii adevărați din Basarabia s-au solidarizat întotdeauna în jurul ideii de unitate românească și integrare europeană. Este misiunea noastră, orizontul dezirabil și, din păcate, inaccesibil. Ajungi uneori să te întrebi, melancolic și resemnat, dacă n-am cheltuit prea multă energie cu această obsesie. Mai ales când sondajele îți dau cu măciuca în cap: mentalitatea sovietică rămâne încă foarte puternică și scindează societatea noastră, în timp ce războiul hibrid al Rusiei în Basarabia nu a încetat o clipă.
Un alt factor, mai nou, de coagulare pentru intelectualii basarabeni este lupta împotriva mafiei care a acaparat statul. E chiar urgența nr. 1: eliberarea Republicii Moldova de sub dominația oligarhiei, care o ține în „zona gri” a Europei, o condamnă la sărăcie și corupție, îi gonește din țară pe cei mai buni. Acest obiectiv ar trebui să fie deopotrivă interesul României și al Occidentului. Însă deocamdată, din calcul geopolitic sau ca urmare a unor complicități „transfrontaliere” inavuabile, această voință externă nu se manifestă cum ar trebui.
R.Ș.: Cât de tare a slăbit curentul unionist din Republica Moldova? Ce i-ar putea mări intensitatea?
V.C.: Dimpotrivă, curentul unionist e în creștere! Optimiștii vorbesc de un procentaj spre 30% și asta după ce sub regimul Voronin numărul lor se situa cam la 2%. Deși avem un președinte românofob, ales printr-o conjurație mafiotă și implicare rusească, tema unionismului se discută deschis, cum nu s-a întâmplat niciodată în epoca post-sovietică. E drept că sub flamura acestui discurs s-au aciuat și o seamă de impostori și profitori, tratați de statul român, spre regret, cu o exigență prea laxă… Am depășit faza pledoariilor identitare, azi cauza Unirii trebuie susținută economic. Avem nevoie de investiții în presa de expresie română (dezavantajată în competiția cu media rusească). Avem nevoie de cale ferată cu ecartament european și de poduri peste Prut, pe care să circule, să vină în România basarabenii apți de muncă (și să nu mai plece să lucreze în condiții umilitoare în Rusia). Să facem interconexiunea rețelelor electrice, să finalizăm gazoductul Iași – Ungheni – Chișinău. România a investit enorm în reparația grădinițelor din Moldova, în autobuze școlare, în reconstrucția și dotarea unor instituții de cultură. Aceste proiecte însă au nevoie de o promovare mai intensă. Și să mai notez – foarte important! – lupta anticorupție. În acest moment, DNA este cel mai eficient agent al Unirii.
La o asemenea „invazie” românească, te asigur, basarabeanul se va arăta foarte receptiv, simpatia sa pentru România, ca patrie care are grijă de fiii săi, va crește exponențial.
R.Ș.: Exodul tinerilor moldoveni către Occident e unul în zona de alarmă? Pare că mai toți vor să plece, fie la studii, fie la muncă, dar prea puțini ar vrea să revină în țară.
V.C.: Cu exodul, cu depopularea suntem într-o zonă de maxim pericol. Sate pustii, case abandonate, părinți uitați – trăim o adevărată criză umanitară. Pleacă mai ales cei care pot schimba destinul țării. Nu degeaba Partidul Democrat de guvernământ și aliatul său, Partidul Socialiștilor, încearcă să diminueze cât mai mult impactul electoral al diasporei noastre occidentale, acum și prin dorința lor arzătoare de a impune votul uninominal sau mixt… Statistica este neiertătoare: din Republica Moldova pleacă zilnic 106 oameni. Această hemoragie poate fi oprită doar prin politici de deschidere și dezvoltare, care să ajute Basarabia să devină un ținut bun pentru trai, nu locul ideal din care să fugi oriunde îți văd ochii.
R.Ș.: Cum stai cu scrisul ficțiunii, dragă Vitalie Ciobanu? Ce este inspirant pentru scriitorul care ești?
V.C.: Uneori mă simt într-o ficțiune SF, într-o realitate improbabilă… Măcar la această întrebare a ta îmi pot permite o glumă. Sunt, ca toți cei nevoiți să-și câștige viața din jurnalism, din redactarea presei culturale, care îți pretinde, cum știi și tu, dragă Robert, destul efort sau din comentarii publicistice cu obligația de fi branșat permanent la actualitate, sunt mai degrabă un scriitor de weekend, când încerc să recuperez prozatorul. Sper totuși în acest an să public un volum de nuvele și să-mi duc mai departe proiectele unor narațiuni mai mari, care mă frământă de mulți ani, și din care am publicat fragmente în România și în străinătate. Inspirația mi-o hrănesc din lecturi, filme, din comunicarea cu semenii. Și am mai învățat un lucru: trebuie să te așezi și să scrii. Să scrii în fiecare zi, măcar câteva propoziții. Și să nu mai amâni. Amânarea e letală.
[…] Vitalie Ciobanu, (poza de aici) […]