În cursul săptămânii trecute, Președintele CCIA Timiș, doamna Florica CHIRIȚĂ, însoțită de Stana Stoianov, Director Dept. Relații Economice cu Mediul de Afaceri, s-a aflat la Belgrad unde a avut o serie de întâlniri de lucru cu reprezentanți ai conducerii Camerelor de Comerț a Serbiei, Belgrad, Užice și Bosnia și Herțegovina.
Scopul principal al întâlnirilor a fost acela de a discuta în detaliu despre implicarea camerelor de comerț regionale din Serbia și a celor din Bosnia și Herțegovina, sub egida camerelor de comerț naționale, în participarea unui număr cât mai mare de companii la Forumul International de Afaceri care va avea loc la Timișoara, în perioada 9-10 mai 2024.
Întâlnirea cu camerele de comerț regionale a fost una comună și au participat: Marija Petrović – director și Svetlana Delic – expert asociat de la CCI Belgrad, Ana Lapčević – Director CCI Užice și Lejla Sadiković – reprezentant Camera Economică a Federației Bosnia și Herțegovina – care au exprimat întreaga deschidere pentru atragerea unui număr cât mai mare de firme care să participe la eveniment.
Concluziile parteneriatului s-au conturat la întâlnirea cu Camera Națională a Serbiei, în urma discuțiilor cu Mihailo Vesović – Director care a exprimat punctul de vedere al Președintelui Marko Čadež. Astfel, CCI a Serbiei va superviza organizarea și participarea la Forum a unei delegații de afaceri importante, cu companii din mai multe regiuni ale Serbiei, interesate în a întâlni parteneri de afaceri din România dar și din Turcia, Germania, Italia și Polonia – țări participante la Forum.
De asemenea, conducerea Camerei Economice a Federației Bosnia și Herțegovina va participa la eveniment și va organiza și conduce delegația de afaceri a BiH.
„Sunt foarte încântată de oportunitatea pe care am avut-o de a ne reuni și de a împărtăși informații cu privire la dinamica economică a regiunilor noastre și inițiativele comune întreprinse. Doresc să-mi exprim sincera apreciere pentru dialogul fructuos și constructiv pe care l-am avut, aștept cu nerăbdare inițiative și acțiuni viitoare.”, a transmis Ana Lapčević, Director CCI Užice.
La rândul său, directorul CCI Belgrad a transmis Președintelui CCIAT un mesaj de mulțumire pentru colaborarea tradițională și încrederea în eficacitatea parteneriatului româno-sârb și de felicitare pentru inițiativa CCIAT de a organiza la Timișoara un eveniment de business networking, de stimulare și valorificare a inițiativelor de afaceri şi investiții între țări și regiuni.
În cursul acestei săptămâni, Președintele CCIAT se află la București, pentru întâlniri cu Președintele Asociației Oamenilor de Afaceri Turci din România, Directorul General al Camerei de Comerț Româno-Germane – AHK România și Președintele Camerei de Comerț Italiene pentru România – referitoare la participarea la Forum a firmelor din țările lor.
***
Informații suplimentare la tel. 0372 185 285, e-mail: sstoianov@cciat.ro , Stana Stoianov – DirectorDept. Relații Economice cu Mediul de Afaceri.