Întâlnire a oamenilor de afaceri români și străini, la Reșița, pentru atragerea investițiilor în zonă

251

Oameni de afaceri germani și reprezentanți ai unor companii multinaționale din țară au luat pulsul Reșiței privind posibilitățile investiționale în zonă.

Reprezentanții Asociației Clubului Economic German Banat au fost prezenți, la sfârșitul săptămânii trecute, la Reșița, unde s-au întâlnit cu cei din administrația locala. Printre punctele concrete pe care primarul Reșiței, Ioan Popa, le-a oferit ca argument pentru atragerea investitorilor străini în municipiul pe care îl conduce, s-a numărat inițierea sistemului școlii duale profesionale, potențialul zonei, date reale și concrete despre situația forței de muncă în Reșița, dar și exemple de reușită pentru unele investiții cum sunt cele a două societăți din oraș.

„Avem șansa să le prezentăm orașul, să le arătăm capacitățile noastre investiționale terenuri, hale… și sperăm să reușim să atragem investitori germani și nu numai la noi în oraș. Sunt destul de multe motive pentru care Reșița ar fi atractivă. În primul rând avem resurse umane suficiente, care astăzi sunt în parte ocupate în Austria, Germania și pe care eu sper să le recuperăm. În al doilea rând, imobiliarul este la preț foarte bun, apartamentele se găsesc la prețuri mici, se pot face și relocări din alte zone din județ în Reșița, în condițiile în care apar investitori care pot să genereze locuri de muncă bine plătite. Și, în al treilea rând, administrația locală din Reșița este una deschisă și duce lucrurile la bun sfârșit cu viteză foarte mare, suntem dinamici, suntem gata să dăm avizele într-un timp foarte scurt și să-i flancăm pe investitori, să-i ajutăm să-și găsească resursa umană necesară“, a precizat primarul Reșiței, Ioan Popa.

Prezentarea rezultatului în cifre a studiului comandat de Primărie, cu câteva luni în urmă, i-a încântat pe oamenii de afaceri prezenți la această întâlnire, printre ei fiind și reprezentanți ai unor companii multinaționale din Timișoara.

„Nu este prima vizită a mea în Caraş-Severin, doar că în trecut ne-am lovit de imobilismul autorităţilor locale din Reşiţa, Anina şi Oraviţa. Nu am înţeles de ce şi cu toate insistenţele noastre, ne-am îndreptat privirile spre forţa de muncă din Serbia, iar acest lucru ne-a ajutat să creştem, să ne dezvoltăm. Astăzi, lucrurile sunt schimbate, există un studiu pertinent, există dorinţă şi voinţă din partea unui primar provenit din mediul de afaceri”, a spus Carmen Rusmir, de o companie din Sânnicolau Mare, oraș din Timiș .

Datele concrete prezentate de primarul Popa, dar și dinamismul și deschiderea spre susținerea mediului privat l-a impresionat și pe Peter Hochmuth, președintele Clubului Economic German Banat: „A fost o ședință foarte interesantă, foarte deschisă, cu cifre. Un investitor are nevoie de ele, nu poți să faci o investiție mare, de milioane de euro, dacă nu ai ceva clar în mână. Asta avem acum, avem exemple și cred că este o șansă pentru Reșița să vină mai mulți investitori, mai ales investitori buni“.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.