Inspectoratul de Poliţie Timiş, vizat de procurorii DNA. Percheziţii în 13 locaţii din judeţ

80

Procurorii DNA efectuează, luni, percheziții în 13 locații situate în județul Timiș, dintre care două sunt sediile unor instituții publice, într-un dosar privind fapte de corupție comise în 2015. Unul dintre obiectivele vizate este chiar sediul Inspectoratul de Poliţie Timiş.

„Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție — Serviciul Teritorial Timișoara efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție comise în anul 2015. În cursul zilei de 1 februarie 2016, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 13 locații, situate în județul Timiș, dintre care două sunt sediile unor instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice”, se arată într-un comunicat al DNA.

UPDATE

Cercetările anchetatorilor îl vizează pe comisarul șef Dumitru Pavel, șeful Serviciului de Investigarea Criminalități Economice, care ar fi bănuit de luare de mită. Ancheta îl vizează însă și pe fostul șef al IPJ Timiș, Sorin Muntean, care mai este cercetat pentru trafic de influență, într-un alt dosar.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații, Direcției Generale Anticorupție și din partea Inspectoratului de Jandarmi Județean Timiș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.