Compartimentul Informare, relaţii publice şi cu publicul din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi Timișoara atrage atenția tinerilor ce sunt în căutarea unei cariere că acum estwe sezonul pentru înscrierea la școlile militare.
„Înscrierile continuă, hai la școala noastră! Sunteți în căutarea unui loc de muncă? Sunteți o persoană activă și în același timp vă doriți siguranța, stabilitate? Știți ce beneficii vă poate aduce pasul spre o carieră militară? Vă invităm să ne cunoaștem! Dacă sunteți din Timișoara, zilele viitoare ne vedem la Iulius Town. Facem împreună primul pas!”
Oricând se poate intra pe site-ul Grupării de Jandarmi Mobile Timisoara, la adresa http://www.jandarmeriamobilatimisoara.ro/drupal/node/31 unde oricine găsește postate toate informațiile necesare pentru sesiunea admiterii în școlile militare de subofițeri jandarmi.
Reamintim că activitatea de recrutare este în plină desfășurare, iar termenul limită pentru înscriere este ziua de 18 martie 2022.