InnoBusiness Center – viitorul centru high-tech al Timișoarei

41

În spiritul în care a fost creată Alianța Timișoara Universitară, un prim pas a fost făcut prin depunerea pentru finanțare a proiectului InnoBusiness Center – Centru Integrat Multidisciplinar de cercetare, dezvoltare si inovare – from lab to market, ce prevede crearea unei platforme de cercetare-dezvoltare-inovare (CDI) care să integreze mai multe domenii de specializare inteligentă, mai precis construirea unui centru aflat la intersecția dintre piața de afaceri, cercetare aplicată și transfer tehnologic, în vederea sprijinirii întreprinderilor românești și internaționale pentru creșterea și maturizarea capacității acestora de a inova.

Proiectul a fost demarat cu participarea Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al Romaniei”, Universității Politehnica Timișoara și Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș”. Mai precis, se dorește construirea unei platforme de cercetare-dezvoltare-inovare, în suprafață de 7200 mp, compusă din patru pavilioane modulare de câte 800 mp fiecare și un pavilion central de 4000 mp pentru centru de business și de conferințe, precum și dotarea celor cinci clădiri cu tehnologii și echipamente noi, în funcție de domeniul de specializare inteligentă destinat.

Proiectul este coordonat de Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al Romaniei”, care va pune la dispoziție și terenul necesar, în suprafață de 9 ha, iar partenere în proiect sunt Universitatea Politehnica Timișoara și Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș”. Fiecare dintre universități va veni cu partea ei de expertiză și cu specialiști pentru domeniile mari de cercetare-dezvoltare-inovare ce vor fi promovate: InnoFood, BioImpact, BioTech, InnoPharma.

Universitatea Politehnica Timișoara va contribui cu expertiză și specialiști în domeniul dezvoltării durabile în industria agroalimentară, biotehnologii, bioanaliză, management integrat, managementul apei, drone și utilaje agricole high-tech, roboți, tehnologii inovatoare, management integrat, bioresurse, depoluare, sisteme și tehnologii moderne în construcții, clădiri inteligente, conversia și stocarea energiilor regenerabile, valorificarea deșeurilor, vehicule electrice, materiale noi pentru construcții, materiale avansate, etc.

Universitatea de Științe Agricole și Medicina Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al Romaniei” va activa în special pe soluții tehnice, tehnologii și echipamente pentru industria agro-alimentară, sisteme de pompare, de irigare, mediu și dezvoltare durabilă, tehnologii curate de producere a energieidin combustibili fosili și alternative, protecția mediului etc.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” își va aduce aportul în special pe partea de știința medicamentului, evaluarea in vitro/in vivo în procesul de proiectare a medicamentelor generice, screening de înaltă performanță, design molecular, semi-sinteză, optimizarea profilului biofarmaceutic și farmacocinetic.

„Credem în acest parteneriat și credem în această construcție comună în domeniul multidisciplinar a celor 3 universități”, a declarat prof.univ.dr. Cosmin Alin Popescu, rectorul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al Romaniei”. Rectorul Universității Politehnica Timișoara, conf.univ.dr.ing. Florin Drăgan a adăugat că „Alianța ATU pornește la drum din primul an cu un proiect major în care sunt implicate, iată, 3 universități din cele 4.

Sunt convins ca în acest proiect tehnologia, inteligența artificială sau robotica își vor arăta deplina aplicabilitate în domenii ca medicina sau agronomia. Universitățile noastre încearcă astfel să anticipeze viitorul”. „Este primul proiect major în care trei universități din cadrul Alianței ATU au identificat puncte comune de cercetare și inovare în domenii actuale de interes”, a completat prof.univ.dr. Octavian Crețu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș”.

În cadrul InnoBusiness Center vor fi identificate și dezvoltate proiecte de colaborare cu actori din mediul de afaceri, vor fi dezvoltate parteneriate cu organizații inovative multinaționale și antreprenoriale, pentru a promova expertiza deținută și pentru a-i implica în mediul de cercetare, astfel încât relațiile de colaborare ulterioare să contribuie la dezvoltarea mediului de afaceri, economiei regionale și la creșterea competitivității prin transfer de tehnologie și inovație.

De asemenea, InnoBusiness Center va contribui la reducerea obstacolelor care stau în calea colaborării dintre cercetători și antreprenori, de la diferența de mentalitate și viziune dintre organizații și institutele de cercetare, la lipsa ofertelor pentru cercetare din partea universităților și institutelor naționale de cercetare către organizații.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.