Reprezentata Franței în grupa a 5-a din Challenge Cup, s-a dovedit un adversar prea tare pentru campioana României. Stade Francais și-a dovedit superioritate și experiența în competițiile europene în disputa cu Timișoara Saracens de joi seara. Parizienii au închis tabela la 27-0 (22-0) într-o partidă de la care au obținut tot ce și-au dorit – victorie cu punct bonus și o apărare perfectă.
De partea cealaltă campioana României s-a străduit să ofere o replică pe măsură francezilor și în multe momente a făcut-o. Timișoara a plătit tribut startului de meci complet ratat. Eseu încasat la primul atac, minutul 1, urmat de alte două încercări ale gazdelor până în minutul 20.
Treisferturile Jules Plisson, Faraj Fartass și Djibril Camara au găsit breșe în defensiva bănățenilor și au culcat balonul în terenul de țintă. Iar sud-africanul Morne Steyn, deținător a mai multe recorduri de eficacitate a transformat două dintre ele și o penalitate: 22-0. Timișoara a echilibrat partida și și-a împins adversara să se apere în propriul teren de țintă dar punctele nu au picat.
Partea a doua a fost una mult mai bună pentru bănățeni, depășiți o singură dată în minutl 52 la eseul lui Felsina. Transformarea nu a venit și acesta avea să fie scorul final 27-0. Asta în ciuda faptului că Saracens a jucat pentru 10 minute în 14 oameni după eliminare lui Mădălin Lemnaru sau că timișorenii au jucat curajos în 22-ul advers în ultimele minute.
Timișoara rămâne singura în clasamentul grupei 5 cu zero puncte și așteaptă mai multe dela următorul duel, cel cu Harlequins din 10 decembrie, de pe Dan Păltinișanu.
Stade Francais: Zhvania (50-Felsina), Panis (60-Burden), Taulafo (74-Melikidze)– Giovanni, Pape (74-Lekafia)– Macalou (58-Alberts), Nicolas, Ross – Daguin (50-Coville), Steyn – Ratini, Plisson, Miller, Fartass – Camara (60-Bosman)(67-Williams).
Timișoara Saracens: Militaru (59-Taupaki), Rădoi (49-Căpățână), Aholelei (49-Mariș) – Mureșan (63-Gorcioaia), Popârlan – Morrison (58-Ianuș), Rus, Burcea – Calafeteanu, Rose – Shennan (45-Lemnaru), Umaga, Sefanaia, Tangimana – Fercu.