Seria victoriilor s-a încheiat pentru ”leii” bănățeni. În spatele acestui eșec stă situația financiară precară a secției de baschet de la SCM: ”lucrurile o iau pe un drum foarte neplăcut”.
Phoenix Galați a oprit la cinci succesele consecutive ale BCT-ului și a readus la suprafața problema restanțelor salariale ale timișorenilor. Jocul de luni seara s-a încheiat cu 73-79 (20-23, 21-19, 19-15, 13-22), motiv pentru timișoreni să admită că problemele mai vechi stau în spatele acestui eșec.
”Am pierdut un meci acasă, destul de clar și am fost dominați mare parte din meci și nu sunt foarte multe lucruri de comentat. Se pare că atât am putut în seara asta. Eu cred că e important ca lumea să știe – vreau să felicit băieții că încă sunt pe teren – că ei încearcă să facă tot ce pot pentru a se prezenta onorabil. E o stare de fapt care devine cronică, nu mai este acută ca acum trei-patru luni. Deja lucrurile o iau pe un drum foarte neplăcut.
Este greu să stai cu ei în sală și în timpul zilei cinci-șase ore și să te mai poți uita în ochii lor, în condițiile în care își plătesc singuri cazările, utilitățile, cei care mai au bani. Bani personali, adică nu bani din salariu. Nu avem nimic pentru recuperare. Tot ce se întâmplă, facem din banii noștri sau din banii oamenilor din secție. Simt că nu avem parte nici de respect. Mă așteptam ca această cădere să apară și mă bucur că a apărut așa târziu. Îți trebuie foarte mult tact și experiență ca să ieși dintr-o astfel de stare, indiferent de ceea ce se va întâmpla de acum încolo”, a concluzionat amar antrenorul Tudor Costescu.
În absența pivotului Milos Komatina, lista marcatorilor gazdelor a fost completată de: Jeremic 21 puncte, 6 recuperări, Burgess 16 puncte, 6 recuperări, 4 pase decisive, Mijajlovic 9 puncte, Calotă 8 puncte, 4 recuperări, Diaz 7 puncte, 8 recuperări, Păun 4 puncte, Stevanovic 4 puncte, 4 recuperări, Drăgușin 4 puncte, 8 recuperări, Tohătan 3 pase decisive.
BCT-ul rămâne pe locul doi în clasament și până la intrarea în Top 6 mai are două deplasări, la Craiova și la Cluj-Napoca.