Informații de ultimă oră despre pensiile bănățenilor și ale tuturor românilor ! Ce pensii s-ar putea reduce și care ar putea creste !

3044

Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a vorbit, la o televiziune națională, despre ce urmează să se întâmple cu pensiile, fie că vorbim de cele speciale, fie că vorbim de cele pe bază de contribuții.

”Am dat câteva exemple din legislația europeană, printre care se numără și vârsta de pensionare și anume 67 de ani în UE și tinde să se ducă spre 70 în foarte multe țări și că se egalizează vârsta de pensionare între femei și bărbați.

Nu am spus că avem de gând să creștem vârsta de pensionare sau că avem de gând să egalizăm vârsta de pensionare între femei și bărbați.

Deci nu înțeleg de unde au apărut iar aceste discuții în spațiul public. Vom ieși și vom spune care este varianta reală.

Deocamdată nici nu ne-am apucat de Legea pensiilor în ceea ce privește partea de contributivitate. Noi ne-am extras câteva idei, vom vedea ce se poate plia pe legislația noastră, este foarte important ca să poată să fie aplicabile și la noi câteva principii. Pot să vă spun cu certitudine că nu scădem nicio pensie aflată în plată la ora actuală, nici că este vorba de pensii speciale, nici că este vorba de pensii pe bază de contributivitate. E un drept câștigat.

”Nicio pensie nu scade”

Nu a fost nicio discuție până-n acest moment despre creșterea vârstei de pensionare, nu cred că-n România este cazul să creștem vârsta de pensionare, noi nu suntem, din păcate, ca-n UE.

Cu certitudine pot să vă spun că legislația în vigoare este că și dacă se recalculează pensia, se păstrează ce e în plată. Nicio pensie nu scade. Recalculările s-au făcut în baza unei legi date de guvernul anterior guvernării PSD-ALDE, deci este o lege din anii trecuți la care anul acesta au fost discutate doar normele metodologice. Este o lege a pensiilor proastă, din această cauză este nevoie de discutarea în ansamblu a legii pensiilor ca să nu ajungem în astfel de situații.

Și după recalculare, dacă le-au venit deciziile de scădere a pensiei, trebuie să știe foarte clar că nicio pensie aflată în plată acum nu va scădea. În lege spune clar că se calculează în beneficiul pensionarului. Adică și dacă-i scade pe hârtie, el va primi aceiași bani.” a spus ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, la România TV.

sursă: dcnews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.