INEDIT Demonstrație de dresaj canin pentru elevii de la Liceul „Lenau” din Timișoara, de Ziua Copilului FOTO

1459
demonstratie dresaj canin

Surpriză pentru zeci de micuți care învață la Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau” din Timișoara. De Ziua Copilului, reprezentanții Asociației Salvatorilor Voluntari Timiș le-au oferit, în curtea unității de învățământ, o demonstrație de dresaj canin prichindeilor. Totul cu scopul de a le face cunoscute acestora importanța implicării și a voluntariatului, valoarea prieteniei și a comunicării dintre câine și stăpânul său în folosul comunității.

Eugen Szenasi, coordonatorul echipei de cercetare canină din cadrul asociației, spune că cei trei câini care au participat la demonstrație sunt utilitari, deci participă la intervenții și misiuni alături de pompieri sau polițiști, dar și ajută oamenii cu deficiențe.

Printre cei mai vechi câini se numără Bella, un ciobănesc german, are o vârstă de opt ani. Dresajul de specializare l-am început la patru luni, la vârsta de un an, Bella deja a început primele examene de lucru pentru câini utilitari și apoi am început să facem și terapia asistată cu animale. Avem și alți câini în echipă care fac această activitate, suntem și lângă oamenii nevoiași. Am participat la misiuni de intervenție, de salvare pe cursuri de apă, am participat la misiuni de intervenție alături de forțele profesioniste, ISU și Poliția, pentru identificarea și prinderea răufăcătorilor, a infractorilor, care după comiterea faptelor au încercat să dispară de la locul faptei. Am avut un real succes cu câinele ciobănesc german Bella, dar și cu alți câini din echipă„, explică Eugen Szenasi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.