Călătorul ipotetic ce a purces la a cerceta câte ceva din tainele trecutului orașului Deta a aflat fapte interesante dintr-un episod trecut în gazeta noastră. Dar acestea sunt doar o picătură din istoria lungă și complicată a locurilor. Dacă mergem mai departe în istoria târgului vom afla că deja în anul 1830 a fost dată în folosință prima stație poștală modernă pentru acea perioadă ce deservea locuitorii din oraș dar și din satele dinprejur.
O lovitură la liniștea relativă al localității avea să o aducă revoluția maghiară din 1848-49. Dar confruntările armate și distrugerile nu au fost atât de grave ca în Timișoara sau Arad. Se menționează că armata lui Ernő Kiss a campat în 23 -24 decembrie pe străzile din Deta. La 29 ianuarie 1849, patriarhul Rajačić al ortodoxilor a vizitat localitatea și a încercat fără succes să întoarcă populația de șvabii din oraș împotriva guvernului revoluționar maghiar. Iar mai apoi trupele generalului Joszef Bem l-a ocupat iar pe 1 mai. Dar zarva revoluției a trecut și locuitorii au reînceput să facă ce știu mai bine. Adică să muncească la câmp dar și în atelierele ce se dezvoltau rapid.
Cum am mai povestit despre Deta aici a pornit o puternică emancipare economică a locuitorilor. Motorul acesteia a fost agricultura înfloritoare cu o producție bogată și diversificată. Dar aceaste reciolte au trebuit să fie prelucrate și comercializate. Foarte devreme, aproape concomitent cu alte centre mai mari din împărăție s-au dezvoltat atelierele meșteșugarilor ce extrem de repede au trecut la o etapă superioară. A început industrializarea economiei. Fabricile de tot felul produceau o multitudine de produse.
Dominau morile de cereale ce funcționau cu echipamente aduse din întreagul continent. În 1860 a fost construită prima moară cu acționare cu aburi.
Dominau morile de cereale ce funcționau cu echipamente aduse din întreagul continent. În 1860 a fost construită prima moară cu acționare cu aburi.
Acestea s-au înmulțit rapid răspunzând unei cereri sporite de făină de bună calitate. Nu mai e vorba de mici mori țărănești cu piatră ci de adevărate mașini performante cu valțuri ce erau acționate cu mașini cu abur. Deta a beneficiat de o multitudine de mori. Pe la finalul e secol al XIX-lea ori la începutul celui de al XX-lea se consemnau cinci mori moderne la Deta. Cam la fiecare ieșire din oraș era cel puțin una. În drumul Voitegului era o mare moară modernă a cărei ziduri se mai pot zări și azi. În drumul Dentei erau două sau chiar trei mori ce funcționau pentru toate satele de la sud de oraș. Iar cea mai mare și mai performantă era cea din apropierea gării. Moara Scheirich și Heldenwanger era o adevărată uzină a prelucrării cerealelor ce putea rivaliza cu orice mare fabrică de oriunde din lume. Poate doar la Timișoara să mai fi existat ceva asemănător. O adevărată fabrică ce a măcinat pentru o larga parte a comitatului iar în scurt timp și pentru export în țările întregului continent.
Importanța acestor mori a fost cu atât mai mare cu cât au contribuit la crearea altor unități de producție importante ce au prelucrat și alte produse precum presele de ulei sau de decorticat orez. Industrializarea nu s-a oprit doar la cereale. Apare un atelier de turnătorie de metale, o centrală electrică, o fabrică de mașini agricole, un atelier de reparații de mașini, o instalație pentru producerea de gheață și o baie de aburi pentru populație.
În secolul XIX cunoaște o dezvoltare rapidă, în special după 1858 când a fost inaugurată calea ferată ce lega Timișoara de malurile Dunării în portul de la Baziaș. Drumul de fier trecea prin Voiteg, Deta, Moravița, Jam. Deschiderea căii ferate creează condiții favorabile pentru comerțul cu cereale și animale din producția pustei din jurul târgului. Pe aceste două componente, localitatea reușește în scurt timp să-și dezvolte o prosperitate demnă de alte locuri mai chivernisite. Dar deschiderea avea să fie mult mai largă. Timișoara era legată prin Kikinda, Szeged cu Budapesta și astfel cu tot continentul. Exporturile de mărfuri nu aveau opreliști în nici o direcție.
În secolul XIX cunoaște o dezvoltare rapidă, în special după 1858 când a fost inaugurată calea ferată ce lega Timișoara de malurile Dunării în portul de la Baziaș. Drumul de fier trecea prin Voiteg, Deta, Moravița, Jam. Deschiderea căii ferate creează condiții favorabile pentru comerțul cu cereale și animale din producția pustei din jurul târgului. Pe aceste două componente, localitatea reușește în scurt timp să-și dezvolte o prosperitate demnă de alte locuri mai chivernisite. Dar deschiderea avea să fie mult mai largă. Timișoara era legată prin Kikinda, Szeged cu Budapesta și astfel cu tot continentul. Exporturile de mărfuri nu aveau opreliști în nici o direcție.
La începutul secolului al XX-lea existau și două fabrici de cărămidă în Deta ce exploatau argila și nisipurile din împrejurimi. În completare avea să apară și o mică fabrică de materiale de ciment turnat. Acolo se produceau ceea ce azi se pot numi prefabricate pentru construcții ca: tuburi de beton pentru fântâni, stâlpi de beton plăci de pavaj sau chiar jgeaburi de scurgere. La Deta se fabricau țigle pentru acoperișuri din două materiale distincte. Cele clasice din argilă arsă la deja pomenitele țiglării (din care una importantă era în spatele gării în apropierea drumului ce ducea la Opătița). Celălat tip de țiglă avea să fie un precursor a ce se va folosi peste decenii. Țiglele de ciment ce sunt atât de moderne în secolul al XXI-lea se produceau la Deta încă de acum o sută de ani în urmă. Deși par mai grele și au fost acceptate cu greu de constructori ele s-au dovedit a fi trainice. Și azi mai există case cu astfel de învelitori din ciment. Deși în Banat era o acerbă concurență în această industrie au coexistat decenii întregi fabricile de țiglă din Jimbolia, Lugoj sau Kikinda. Și Deta trimitea pe piață produse la fel de bune.
Deși în alte părți ale provinciei funcționau deja cu succes farmaciile pentru nevoi umane dar și veterinare la Deta abia în anul 1836 se va deschide o astfel de „potică” (Apotheke).
În 1853, s-au mutat în oraș aproximativ trei sute de enoriași luterani ce s-au alăturat catolicilor și ortodocșilor. Și-a durat casa de rugăciune abia în anul 1897. Comunitatea evreiască, care exista deja în 1850, și-a construit o sinagogă în 1882. Meșterii și calfele din aceste fabrici erau la mare căutare și respectați de comunitate. Activitatea lor era reglementată de o asociație a breslelor fondată în anul 1842. Breasla, mixtă la început, avea 52 de membri fondatori, dintre care se consemnează că nouă din ei practicau profesia de rotari. Aceasta cuprindea și recunoștea la început 22 de meserii calificate. Numărul acestora a crescut la 42 până în 1895 odată cu diversificare activităților. Pentru a fi cât mai bine reprezentați și pentru a putea milita pentru drepturile lor în anul 1893 se infiinţează primul sindicat muncitoresc. Acesta avea în scurt timp să se afilieze la sindicatele mai puternice din marile orașe.
În 1853, s-au mutat în oraș aproximativ trei sute de enoriași luterani ce s-au alăturat catolicilor și ortodocșilor. Și-a durat casa de rugăciune abia în anul 1897. Comunitatea evreiască, care exista deja în 1850, și-a construit o sinagogă în 1882. Meșterii și calfele din aceste fabrici erau la mare căutare și respectați de comunitate. Activitatea lor era reglementată de o asociație a breslelor fondată în anul 1842. Breasla, mixtă la început, avea 52 de membri fondatori, dintre care se consemnează că nouă din ei practicau profesia de rotari. Aceasta cuprindea și recunoștea la început 22 de meserii calificate. Numărul acestora a crescut la 42 până în 1895 odată cu diversificare activităților. Pentru a fi cât mai bine reprezentați și pentru a putea milita pentru drepturile lor în anul 1893 se infiinţează primul sindicat muncitoresc. Acesta avea în scurt timp să se afilieze la sindicatele mai puternice din marile orașe.
În 1867, se schimbă sistemul de administrare al regiunii. S-a înființat plasa Deta, cu 13 comune în jur, care aparținea de comitatul Timiș. Târgul avea să găzduiască o curte de district din 1871 și un birou fiscal din 1883. Tot în acea epocă este recunoscută localitatea drept important centru economic. Cunoaște o însemnată dezvoltare edilitară, se construiesc școli, instituții, se efectuează lucrări de canalizare, se toarnă trotuare din asfalt dar și din ciment.
În secolul XIX se construiește Hotelul Bellavista, loc de întâlnire a târgoveților români și sârbi din zonă. Acesta a fost timp de decenii un reper al luxului. Saloanele sale adăposteau un restaurant elegant dar și săli de jpocuri de biliard și cărți. Dar după etatizarea impusă de regimul de putere populară locul decade repede. Din elegantul Belllavista rămâne doar renumele. Parterul este transformat în cinematograf cu pelicule ce ridicau în slăvi realizările poporului sovietic. Podelele de lemn de brad date cu motorină iau locul parchetului. Iar în locul gustărilor de soi se încetățenește consumul de semințe de floarea soarelui.
În 1902 se construiește uzina electrică aflată în nordul orașului în zona cunoscută ca Târgul Mare. Astfel se introduce iluminatul electric în centrul orașului și chiar iluminatul public pe cele două străzi mai centrale.
În 1902 se construiește uzina electrică aflată în nordul orașului în zona cunoscută ca Târgul Mare. Astfel se introduce iluminatul electric în centrul orașului și chiar iluminatul public pe cele două străzi mai centrale.
La începutul secolului al XX-lea, în Deta a mai funcționat un laminor pentru piese metalice.
În 1900, în oraș erau înregistrați 210 mari comercianți independenți și 260 de unități industriale. Cele mai dezvoltate sectoare meșteșugărești au fost magazinele (atelierele) de cizmarie cu 28 de lucrători dar și croitoriile cu 22 de angajatori. Sectorul construcțiilor era bine reprezentat cu cei 14 antreprenori. Unele ateliere mai mari au revendicat titlul de fabrică. La anul 1890 se înființează un atelier de apă gazoasă. Era una din cele mai interesante nevoi. În verile toride târgoveții petreceau ore de destindere la terasele din parc unde alături de un vin alb rece era nevoie și de sifon pentru mult căutatul spritz sau fröccs. Germanii au botezat „vinul botezat” la început spriccer iar mai apoi tot natul avea să-i spună simplu spriț indiferent de etnie.
În 1900, în oraș erau înregistrați 210 mari comercianți independenți și 260 de unități industriale. Cele mai dezvoltate sectoare meșteșugărești au fost magazinele (atelierele) de cizmarie cu 28 de lucrători dar și croitoriile cu 22 de angajatori. Sectorul construcțiilor era bine reprezentat cu cei 14 antreprenori. Unele ateliere mai mari au revendicat titlul de fabrică. La anul 1890 se înființează un atelier de apă gazoasă. Era una din cele mai interesante nevoi. În verile toride târgoveții petreceau ore de destindere la terasele din parc unde alături de un vin alb rece era nevoie și de sifon pentru mult căutatul spritz sau fröccs. Germanii au botezat „vinul botezat” la început spriccer iar mai apoi tot natul avea să-i spună simplu spriț indiferent de etnie.
Sigur că pentru spriț era nevoie de un vin alb rece sec. Și sa băut doar vara. Obiceiul de dincolo de Carpați de a pune apă în orice fel de vin (mai cu seamă zaibărul de pe lângă Dunăre) și de al bea în orice anotimp) nu era deloc răspândit în Deta acelor ani. Un alt nume folosit în Banat pentru banalul sifon era cel de Sodawasser sau simplu soda. Dacă ar auzi un român de pe alte meleaguri că ceri un pahar de sodă pentru a te răcori la birt precis va avea îndoieli despre sănătatea mintală a celui însetat. Între timp termenul a prins peste ocean unde americanii spun soda la orice băutură cu bule de bioxid de carbon.
Dacă continuăm povestea fabricilor locale din Deta trebuie să pomenim și de manufactura de săpun ce a ființat începând cu anul 1888. Aceasta se afla în calea Dentei (cam peste drum de celebra moară Kirsch). Aici se produceau atât săpunuri simple de uz gospodăresc pentru rufe dar și din cele mai rafinate pentru domnițe cu pretenții. Femeile și fetele ce lucrau acolo cu diferite esențe și parfumuri pentru a înobila spunurile de toaletă erau cunoscute în cartierul lor numit Kecseketelep (ori Colonia Nouă) drept „fetele cu miros frumos”. Măcar atâta bucurie aveau bietele femei ce munceau din greu cu chimicale puternice așa cum era soda caustică și leșia.
În apropierea orașului la o fermă agricolă exista și o fabrică de pălării foarte căutate în zonă. A fost înființată în anul 1880. Țăranii zilieri dar mai cu seamă soțiile lor aveau de lucru în lunile de toamnă târzie și iarna la confecționarea pălăriilor iar vara se ocupau cu munca pământului. Era una din ideile novatoare a unui mare proprietar de terenuri ce a reușit astfel printr-o industrie sezonieră să-și țină furța de muncă cu o plată destul de bună. Astfel a evitat migrarea muncitorilor agricoli ce aveau un venit sigur asigurat în lunile de iarnă.
În 1900, la final de secol, 36,8% din forța de muncă locală era angajată în industrie, 18,8% în agricultură și 9,6% în comerț. Dar nu totul se învârtea doar în jurul industriei ce se dezvolta exploziv. Și viața cultural socială era în efervescență. În anul 1874 – se infiinţează formaţia de pompieri voluntari a oraşului. Aceasta avea să funcționeze, cu unele modificări inerente trecerii timpului, chiar până în zilele noastre. Echipa de pompieri avea să beneficieze și de un sediu potrivit. Din 1910 – este ridicat turnul pompierilor ce încă dăinuie fiind destul de bine pus în valoare acum în secolul XXI. Iluminatul ambiental pune în evidență la orele serii acest monument al celor ce sting focul.
În anul 1899 se introduce primul telefon. În scurt timp mai multe instituții și câteva case de înstăriți vor beneficia de acestă invenție ciudată. Cine a mai auzit până atunci să vorbești prin niște sârme? Wilhelm Wettel a fondat o tipografie în 1875. Primul număr al ziarului „Dettaer Zeitung” apare în 1880 (sau poate 1881) sub îngrijirea lui Julius Fackler. Se adresa în special oamenilor de afaceri pentru a afla noutăți economice și a-și face reclamă celor mai felurite mărfuri. Dar avea și o componentă culturală unde au semnat articole mulți intelectuali ai vremii. A apărut neîntrerupt până în 1939.
Parcul din mijlocul urbei este înființat în 1885 pe rămășițele unei vechi păduri de stejari este iluminat electric după 1902. În 1883 a fost înființată o școală de ucenicie industrială, iar în 1895 surorile catolice cu vocație educațională, numite după Maica Domnului, au înființat un institut pentru educarea fetelor. În 1914 a fost înființată și o școală civică de stat, care a fost transformată de statul român în 1924 într-un adevărat liceu de stat.
A fost numit cel mai frumos orășel din monarhie datorită poziției și edificiilor îngrijite. Lucrurile aveau să se mai strice în timp dar în ultimele decenii se fac eforturi de a-și recăpăta vechiul statut.
A fost numit cel mai frumos orășel din monarhie datorită poziției și edificiilor îngrijite. Lucrurile aveau să se mai strice în timp dar în ultimele decenii se fac eforturi de a-și recăpăta vechiul statut.
