Somprasong Srithongkhum, un fermier thailandez, şi-a pierdut viaţa, zilele trecute, după ce a alunecat şi s-a înecat într-un lac, când se plimba alături de câinele său.
Tragedia s-a produs în Chanthaburi, însă a atras atenţia comportamentul câinelui, care nu s-a mişcat de lângă lac până când autorităţile nu au intervenit pentru a scoate la suprafaţă trupul neînsufleţit.
Conform Mirror Online, rudele lui Somprasong s-au alarmat într-o noapte, când bărbatul nu a mai ajuns acasă. Rudele au plecat să-l caute, iar vărul său i-a găsit câinele şi şlapii a doua zi dimineaţă, lângă un lac din apropiere. Imediat şi-a dat seama că s-a întâmplat ceva rău şi a chemat autorităţile locale în ajutor. Pompierii au scos din apă, într-un interval de câteva minute, trupul neînsufleţit al fermierului.
sursa – observator.tv