Incinta 1 a Cetății Deva va fi reabilitată cu fonduri europene. Administrația publică locală a reușit să obțină finanțarea necesară. Este vorba despre suma de aproape cinci milioane de euro, bani necesari pentru finalizarea lucrărilor din vârful fortăreței medievale. Proiectul, depus la ADR Vest și la care s-a lucrat intens, a fost aprobat și urmează să fie semnat contractul de finanțare, lucru care s-ar putea întâmpla chiar mâine, 16 iulie.
Autoritățile locale din Deva au mai demult în plan să deschidă și incinta 1 a Cetății pentru ca turiștii să poată vizita și această parte a monumentului istoric, considerat emblemă a municipiului reședință de județ. Acest lucru este mai aproape de realitate, după ce proiectul de reabilitare cu fonduri europene a acestei părți a monumentului istoric a fost aprobat la Agenția de Dezvoltare Regională (ADR) Vest. „Proiectul a fost aprobat, vom semna contractul. Este un proiect la care am muncit foarte mult. Finanțarea a fost obținută la limită. Marți, 16 iulie, vom semna contractul”, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, Florin Oancea, primarul Devei.
Proiectul prin care municipalitatea din Deva a solicitat finanțare nerambursabilă pentru reabilitarea și reintroducerea în circuitul turistic a Incintei I a Cetății, a fost depus la ADR Vest în luna iulie a anului trecut. Reamintim că, la acest moment, Incinta I este singura zonă a monumentului medieval care nu poate fi vizitată de către turiști, din cauza stării de degradare în care se află ruinele. Vizitatorii au acces, în prezent, doar în Incintele II și III ale Cetății Deva, acestea din urmă fiind reabilitate în cadrul unui amplu proiect de restaurare, realizat tot cu fonduri europene, demarat în 2013 și finalizat circa trei ani mai târziu.
Sursa: servuspress.ro