Incident tragic într-o biserică din vestul țării. Un enoriaș a murit, după ce s-a prăbușit de pe o schelă

212
Un bărbat în vârstă de 71 de ani a căzut de pe o schelă înaltă de 6 metri, la Biserica Nouă, din Grădiște, județul Arad. În ciuda eforturilor medicilor, nu a mai putut fi salvat.
„B.F. lucra ceva pe schelă  în interiorul Bisericii Ortodoxe Grădiște II, la un candelabru și a căzut, lovindu-se la cap, de la o înălțime foarte mare. Locuiește chiar lângă lăcașul de cult, pe str. Zărandului, și este pensionar, munca sa fiind benevolă, alături de alți enoriași”, spun oamenii legii.
Principala problemă a septuagenarului au fost loviturile suferite în zona capului, lovituri care au condus la formarea de multiple cheaguri de sânge. Potrivit purtătorului de cuvânt al unităţii medicale, Simina Roz, „bărbatul se afla în comă generală profundă, era intubat, în stare foarte gravă, internat pe Secţia de Anestezie-Terapie Intensivă”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.