Fetiţa în vârstă de 1 an a unei românce a fost împuşcată în spate, în timp ce femeia o ţinea în braţe.
Mama fetiţei spune că a auzit o pocnitură puternică, dar nu şi-a dat seama ce se întâmplase, însă, după câţiva paşi, a observat cum ţâşneşte sânge din spatele copilului, potrivit presei italiene.
Potrivit primelor informaţii publicate de autorităţi, este vorba despre un copil român de puțin peste un an, care a fost împuşcat în spate, cel mai probabil cu un pistol.
Potrivit presei italiene, copilul se numeste Lepădat Cerasela, iar mama se numeşte Lepădat Ştefana.
Fetiţa a suferit o intervenție chirurgicală, în timpul căreia a fost extras un corp străin metalic foarte asemănător cu bilele unui pistol cu aer comprimat.
Bebeluşul fost dus prima dată la spitalul Casilino, apoi transferat de urgență la Roma, cu o prognoză rezervată, unde se află încă spitalizat împreună cu mama lui.
Autorul nu a fost prins, însă carabinierii au stabilit deja un cerc de suspecţi.
Autorităţile de la Roma speră că este un caz izolat, o greşeală sau un accident şi precizează că se fac toate eforturile ca acest caz să fie rezolvat.
„Sper că este un caz izolat, altfel începem să credem că există cineva care seamănă ură și rasism față de ceilalți și protagoniștii acestor crime oribile, fără cel mai mic respect pentru lege și poliție, să fie prinşi”, precizează un comunicat al autorităţilor.
sursa: observator.tv