Incident grav la un spital de psihiatrie din vestul țării. O asistentă a fost înjunghiată de un pacient internat pentru omor

854

O asistentă de la Spitalul de Psihiatrie şi pentru Măsuri de Siguranţă din Ştei a fost înjunghiată în cursul dimineții de miercuri, 27 ianuarie, de un pacient care se afla sub tratament de mai mulți ani.

Pacientul în cauză ar fi internat pentru omor, potrivit unor surse citate de ebihoreanul.ro. Autoritățile au declanșat o anchetă în urma incidentului de miercuri dimineață. „Azi dimineaţă la ora 8.00, când am ajuns în spital, am aflat că o asistentă dieteticiană care voia să meargă la bucătărie a fost înjunghiată de un pacient, din spate, în curtea unităţii. Acum este Poliţia aici, se face o anchetă. După ce i s-a acordat primul ajutor, colega asistentă a fost dusă la spitalul din Beiuş. Încă nu ştim cât de adâncă este rana, ştim doar că s-a ridicat pe picioarele ei”, a declaratmanagerul unităţii, dr. Carmen Ghilea, pentru sursa citată.

Se pare că pacientul care a înjunghiuat-o pe asistentă se afla sub tratament de mai mulți ani și avea dreptul să iasă în curte. În plus, „se înțelegea bine” cu asistenta pe care a rănit-o.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.