O bihoreancă în vârstă de 32 ani din comuna Câmpani a ajuns la spital, duminică după-amiază, după ce a fost muşcată de o viperă la Stâna de Vale.
Potrivit purtătorului de cuvânt al UPU-SMURD Bihor, dr. Dacian Juca, femeia a povestit că a călcat accidental pe şarpe în timp ce culegea afine pe marginea drumului, reptila muşcând-o de gamba stângă.
Iniţial, bihoreanca a fost transportată la Spitalul Municipiului Beiuş, de unde a fost preluată de un elicopter SMURD şi transportată la Unitatea de Primire a Urgenţelor din Spitalul Judeţean Oradea, singurul loc din judeţ unde se găseşte ser antiviperin.
„Pacienta a ajuns la UPU cu simptome caracteristice muşcăturii de viperă: vărsături, greţuri, edem şi durere la nivelul gambei stângi, acolo unde a fost muşcată”, a declarat dr. Juca.
Medicii i-au administrat femeii serul antiviperin şi au internat-o la Secţia de Terapie Intensivă a spitalului pentru supraveghere. Starea ei este stabilă.
sursa: ebihoreanul.ro