4.1 C
Timișoara
sâmbătă 21 decembrie 2024

Începe reabilitarea termică a încă două blocuri 

Primăria Municipiului Timișoara continuă programul de reabilitare termică a blocurilor. Au fost semnate contractele de execuție a lucrărilor pentru imobilele situate pe strada Burebista, numerele 8-12-14, respectiv pe bulevardul General Ion Dragalina, numerele 31-37. Investiția se ridică la peste 3 milioane de lei pentru blocul de pe Dragalina și la peste 2,5 milioane de lei pentru cel de pe Burebista.  În ambele cazuri, se estimează că lucrările vor fi gata peste 8 luni.

„Am semnat contractul de execuție pentru reabilitarea termică la două ansambluri de blocuri, care însumează 264 de apartamente – 144 în imobilul de pe bulevardul Dragalina și 120 în blocul de pe Burabestia. După reabilitare, facturile vor fi mai mici iar căldura mai multă în aceste apartamente. A fost o provocare să deblocăm programul în care sunt incluse peste 3.400 de apartamente, dar peste 1.000 de timișoreni simt deja beneficiile. Dorim să asigurăm creșterea confortului termic în cât mai multe locuințe, astfel că vom solicita și finanțare europeană pentru reabilitarea termică a blocurilor și prin PRV 2021-2027”, transmite viceprimarul Timișoarei, Ruben Lațcău.

Primăria Timișoara a reușit să deblocheze lucrările de reabilitare termică la 68 de imobile, în urma procesului de revizuire a soluției tehnico-economice. Drept urmare, în mai mult de 3000 de apartamente confortul termic va fi comparabil cu cel al unor blocuri nou construite. Dintre acestea, 14 blocuri au fost reabilitate termic, 27 blocuri sunt în execuție, iar celelalte sunt în diverse etape procedurale.
Primăria Timișoara va solicita finanțare pentru reabilitarea termică a blocurilor și prin Programul Regional Vest (PRV) 2021 – 2027. Astfel, se va extinde numărul imobilelor reabilitate energetic. Sunt vizate, în special, blocuri din zonele Cetății, Gheorghe Lazăr, Circumvalațiunii și Torontalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Solstițiul de iarnă – despre această zi și explicațiile știinfice din spatele fenomenului

Data de 21 decembrie marchează solstițiul de iarnă. Această zi va fi cea mai scurtă din an, iar noaptea va fi cea mai lungă....

La Spitalul Județean din Timișoara ar putea fi construit un nou corp de clădire. Consiliul Județean așteaptă să primească bani de la Guvern

La Spitalul Județean din Timișoara, ar putea fi construit un nou corp de clădire. Consiliul Județean a depus o solicitare de finanțare care urmează...

Citește și :