Începe proiectul de interconectare dintre Timiș și Arad, cu modernizarea drumurilor județene și naționale

109

A fost semnat contractul de execuție pentru modernizarea drumului județean 693, interconectare la autostrada A1în Arad și reabilitarea podului peste Mureș, la Pecica. Proiectul presupune modernizarea mai multor drumuri județene și naționale care leagă Timișul de județul vecin, iar cele două administrații județene sunt partenere.

În Timiș, proiectul va viza comunele Cărpiniș, Biled, Satchinez și Variaș. ”Vrem să legăm vama Jimbolia de vama Nădlac folosind drumurile naționale și județene existente. Lucrările pe care le vom realiza în proiect sunt pentru facilitarea accesului la aurostradă și ieșirea spre Occident a traficului de marfă și persoane din patea de vest a județului Timis. Transportatorii nu vor mai fi nevoiți să tranziteze Timișoara pentru a ajunge la autostradă”, a declarat Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș.

Vor fi modernizați aproximativ 30 de kilometri de drumuri cu 76 de milioane de lei. Proiectul este finanțat prin Programul Operțional Regional al UE.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.