Începe procesul exproprierilor pentru centura Timișoarei

1042

Construirea centurii de ocolire a Timișoarei pe partea de sud a primit undă verde de la Curtea de Apel București, dar mai sunt câtea etape de parcurs până vom vedea șantierul deschis.

Primul pas este exproprierea deținătorilor de terenuri care se află pe traseul variantei de ocolire. Sunt 550 de parcele necesare implementării proiectului și fiecare proprietar va primi o sumă de bani pentru că renunță la teren.

Săptămâna aceasta încep măsurătorile cadastrale pe care le face o firmă contractată de CNAIR. În maximum 2 luni, actele trebuie finalizate, spun cei de la Drumuri. Apoi, Guvernul trebuie să emită o hotărâre pentru ca plățile să fie făcute, urmând ca mai apoi constructorul să preia amplasamentul și să înceapă lucrul.

În ceea ce privește contractul cu antreprenorul care construiește centura, acesta va fi semnat luna viitoare, spun reprezentanții CNAIR. Constructorul, Tirrena Scavi, are la dispoziție 6 luni pentru a întocmmi proiectul tehnic și 2 ani pentru a finaliza cei peste 25 de kilometri ai variantei de ocolire. Costul centurii se ridică la 320 de milioane de lei și o parte din bani au fost alocați deja în bugetul CNAIR pentru investiție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.