Ca și în alte părți de lume, și creștinii bănățeni au un obicei din vechime. La marile sărbători merg în pelerinaj la câte un loc cu mare încărcătură spirituală pentru a se ruga pentru binele familiilor lor. Dintotdeuna, procesiunile religioase au adus coeziune în rândul comunităților ce aveau un țel comun. Făcând un efort în comun și necazurile erau împărțite cu ceilalți. De acolo se întorceau cu o o nouă putere și liniște în suflet.
În zona noastră, în mod tradițional, catolicii au căutat alinare și ajutor la două mari lăcașe de cult. Cei din zona montană a Carașului ajungeau la biserica de la Ciclova iar cei din Timiș plecau înspre Mănăstirea Maria Radna, de pe malul Mureșului. Și asta se întâmplă cu regularitate de sute de ani. Tradiția se pierde în veacuri și, cu toate modernizările și viața trepidantă de acum, încă se perpetuează.
După cum povestește preotul Gheorghe Augustinov, paroh la biserica romano-catolică din Mehala, cele două mari sărbători, de Adormirea Maicii Domnului și cea de Naștere a Sfintei Fecioare Maria, erau în mod tradițional cele două prilejuri de a ajunge la Basilica Minor de la Maria Radna. Nu era o regulă bine stabilită cine, când să pornească la drum. Ambele sărbători sunt la fel de importante. Doar obiceiul a impus în timp ca din satele populate cu etnici germani să se meargă în general în mijlocul lui august iar la data de 8 septembrie să mergă etnicii slavi: bulgari, cehi, croați sau slovaci. Tot la începutul toamnei merg și o parte din maghiari și greco-catolicii de diverse etnii. Pentru a nu se suprapune, dar și din motive de spațiu, litughiile solemne se țin în opt limbi diferite, pe parcursul mai multor zile și la diverse ore ale zilei.
Bulgarii din Dudeștii Vechi aveau ruga bisericii în luna august și poate din acest motiv porneau la Radna în septembrie. De altfel, era un adevărat moment al începutului campaniei agricole de toamnă. După întoarcerea din pelerinaj începeau lucrările de recoltare dar și arăturile de toamnă.
Țăranul nu avea pe timpuri concediu de odihnă. Munca ținea tot anul. Cele două, trei sau patru zile de plecat de acasă, ca să se apropie de cele sfinte, erau zilele de odihnă ale celor ce munceau câmpul.
Părintele Augustinov își aduce aminte de copilărie. Pe atunci plecau chiar și câte 150 de căruțe din colțul cel mai vestic al țării, din zona Dudeștii Vechi. În jur de 1500 de bulgari porneau toți la drum. Dar majoritatea mergeau pe jos, pe lângă vehicule. Nu urcau în căruță decât la întoarcere. Se făceau cam două zile și două sau trei nopți pe drum. Erau locuri bine cunoscute de odihnă și de luat masa.
Mai târziu, pe vreme puterii populare nu erau încurajate aceste pelerinaje. Se mai întâmpla să fie blocați credincioșii pe drum. Alteori, mai cu forța, erau deturnați spre recoltarea sfeclei de zahăr de pe câmp iar apoi erau lăsați să plece mai departe. Oficial, nu se putea admite o astfel de încălcare a ordinii socialiste. Dar în mod tacit se mai tolera, de unii activiști, obiceiul. Se făceau că nu observă oamenii de pe drum. Dar și grupurile s-au adaptat și plecau noaptea, pe la ora două, în echipe mai mici, ca să nu fie observați de activiștii zeloși.
De la Breștea erau cam 130 de kilometri până la Radna. În prima zi se străbăteau primii 50 de km până la un popas. Distanța rămasă se împărțea pentru următoarele două etape. Nimic nu era prea greu pentru un scop frumos, cel de a ajunge la minunata icoană ce a scăpat întreagă din incendiu și arată la fel de bine ca în urmă cu secole.
Coloanele de credicioși erau o bucurie de privit. Steaguri ale bisericilor sau ale satelor, ghirlande de flori sau icoane impodobite. Toți știau că trebuie să se îmbrace cât mai frumos și curat. Curațenia sufletului trebuia să o însoțească pe cea a veșmintelor. Cei mai mulți mergeau desculți mulți kilometri sau cu opinci vechi iar ghetele bune, de sărbătoare, le încălțau doar la intrarea în Lipova, pentru a arăta aranjați.
De la ridicarea în rang a Basilicii de către Papa Ioan Paul al II-lea, se observă creșterea necontenită a numărului pelerinilor. Și vin de la distanțe din ce în ce mai mari, din zona Bihorului, Satu Mare sau chiar din nordul Moldovei. Chiar dacă acolo au un alt loc celebru, biserica de la Cacica. Iar în Ardeal există Șimleul Silvaniei, dar se pare că faima mănăstirii de la Radna atrage mai mult. Iar un alt grup, tot mai numeros, este al celor ce vin de peste hotare, din Ungaria, Germania sau Cehia.
Parohul măhălenț a mai observat un obicei îmbucurător. Tot mai mulți tineri se alătură celor ce se purifică prin pelerinaj. După perioada totalitară, tinerii se arată interesați din nou de religie.
Dar, în același timp, lumea se modernizează. Se merge mai mult cu mașinile. Acum se merge și la alte sărbători, nu doar la cele dedicate Maicii Domnului. Acum vin credincioșii și la ziua Sfinților Ana și Ioachim sau de sfântul Francisc, pe 4 octombrie, cu toate că atunci e mai degrabă o zi dedicată pentru preoți și călugări.
Părintele Augustinov ar dori ca toți conaționalii săi bulgari să nu uite nicidată tradițiile lor, ce i-au făcut unici în acestă parte de lume, chiar dacă toate națiile au câte ceva interesant.
