Incendiul a izbucnit în noaptea de vineri spre sâmbătă la acoperișul unui bloc de locuințe din localitatea Rodna, Bistrița-Năsăud, transmite Mediafax. 180 de persoane au fost evacuate de către pompierii militari și voluntari ori au ieșit singure din cele două case ale scărilor.
Incendiul s-a manifestat cu violență, generalizat, pe o suprafață de aproximativ 400 mp la nivelul acoperișului blocului. Un bărbat în vârstă de aproximativ 70 de ani a suferit un atac de panică și a fost ajutat de paramedici.
În urma incendiului, au ars materialele combustibile din podul blocului și acoperișul acestuia. De asemenea, au fost afectate de fum și smoala topită de pe planșeul de beton a 13 garsoniere de la etajele superioare, șapte dintr-o casă a scărilor, respectiv șase din cealaltă.
Incendiul a fost stins în două ore. Cauza incendiului nu a fost încă stabilită. Persoanele evacuate au fost duse într-un spațiu de cazare temporară în sala de sport a localității.
VIDEO, AICI!