Incendiu violent din cauza unei lumânări. O femeie a murit, 30 de persoane au fost evacuate

98

Un incendiu violent a izbucnit, în noaptea de joi spre vineri, într-un apartament din Câmpina, județul Prahova, din cauza unei lumânări. O femeie și-a pierdut viața, iar 30 de persoane au fost evacuate.

Incendiul violent a izbucnit în jurul orei 01:44 într-un apartament situat pe strada Milcov din municipiul Câmpina. Incendiul a dus la o degajare mare de fum în interiorul apartamentului de la parter, pe o suprafață de aproximativ 50 mp.

O femeie în vârstă de 71 de ani și-a pierdut viața în urma incendiului. Din cauza fumului dens care a inundat casa scării au fost evacuate aproximativ 30 de persoane. Incendiul a izbucnit cel mai probabil din cauza unei lumânări uitate aprinse peste noapte, scrie Mediafax.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.