Incendiu uriaș în vestul țării! Oamenii abia respiră din cauza fumului

1023

Un incendiu puternic a dus la degajarea masivă de fum în municipiul Hunedoara. Cu puţin timp în urmă focul a fost stins de pompierii militari, însă atmosfera e îmbâcsită din cauza mirosului greu, relatează corespondendul Agerpres.

Totul s-a întâmplat în incinta unei firme care se ocupă cu dezmembrările auto. În curtea firmei, pe un perimetru de 100 de metri pătraţi, erau părţi din maşini dezmembrate, dar şi multe deşeuri din mase plastice.

Toate acestea au fost cuprinse de flăcări. Pompierii vor face în continuare o anchetă, pentru a se vedea care au fost cauzele izbucnirii focului. Din fericire, nu au fost victime.

Până să fie stinse, flăcările au mistuit, timp de o oră şi jumătate, întreaga zonă ocupată cu bucăţi din maşini şi deşeuri.

Din cauza aceasta s-a propagat în atmosferă, pe o arie destul de mare, fumul greu, imposibil de suportat de locuitorii din apropiere.

„La sosirea echipajelor de pompieri, incendiul se manifesta violent, cu degajare de fum, pe o suprafaţă de aproximativ 100 de metri pătraţi.

La faţa locului s-a intervenit cu trei autospeciale de lucru cu apă şi spumă”, a spus purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara, Bogdan Dănăiaţă.

sursa text si foto: evz.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.