0.1 C
Timișoara
duminică 22 decembrie 2024

Incendiu la Spitalul CFR din Cluj-Napoca

Un nou incendiu a avut loc într-un spital din România, la o săptămână de la tragedia din Piatra Neamţ. De data aceasta, este vorba despre Spitalul CFR din Cluj-Napoca.

Pompierii împreună cu poliţiştii fac acum cercetări pentru a stabili exact cauza incendiului.

Totul ar fi pornit de la un scurtcircuit al instalaţiei electrice.
Trei pacienţi au fost evacuaţi, după ce corpurile de iluminat dintr-o baie de la etajul 1 au luat foc.

Alarma s-a dat putin dupa ora 7, cand o asistenta de pe secţia de interne a spitalului CFR a observat că iese fum dintr-o baie de la etajul 1.

A sunat la 112, iar la faţa locului s-au deplasat de urgenţă două autospeciale de pompieri.

În momentul în care au ajuns la spital, salvatorii au constatat că focul se manifestă la corpurile de iluminat din baia respectivă, astfel că au fost nevoiţi să întrerupă curentul, pentru a putea lichida incendiul.

În total, la etajul respectiv se aflau 11 persoane, atât pacienţi, cât şi cadre medicale.

Cu toţii au fost mutaţi pe o altă secţie până când spaţiile de acolo vor fi bine aerisite.

Pompierii împreună cu poliţiştii fac acum cercetări pentru a stabili exact cauza incendiului.

Din datele preliminare ale celor de la ISU, totul ar fi pornit de la un scurtcircuit al instalaţiei electrice.
Sursa: observatornews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Un bărbat din Belinț a fost prins conducând beat și fără permis

Un bărbat din Belinț a fost prins băut la volan. Bărbatul de 43 de ani a fost prins în urma unui control de rutină.  Acesta...

Un bărbat din Moșnița Veche a fost jefuit

Sâmbătă dimineață, un bărbat din Moșnița Veche s-a trezit fără mai multe echipamente electrice și unelte pentru construcții. Bărbatului i-au fost sparte atât anexa,...

Citește și :