Incendiu de proporții într-o celebră stațiune din vestul țării. Ce a luat foc

339

Pompierii au reușit să stingă un incendiu la  un restaurant din cunoscuta stațiune balneo-climaterică, Băile Herculane. Buteliile un fost cât pe-aci să explodeze.

Pompierii au intervenit prompt la restaurant din zona gării, care luase foc. Incendiul cuprinsese o magazie, în apropierea căreia se aflau mai multe butelii. Acestea ar fi putut să explodeze, întrucât existau și alte materiale inflamabile în zonă. Nefericitul eveniment a tulburat viața liniștită a cunoscutei stațiuni balneo-climaterică. „Incendiul se manifesta cu flacără la o magazie, lângă bucătăria unui restaurant situat aproape de gara din oraş, unde erau depozitate materiale diverse, precum alimente şi mobilier. În apropiere erau depozitate butelii. Acestea au fost evacuate în siguranţă”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Semenic al judeţului Caraş-Severin, Magdalena Tocmelea, citat de Agerpres.

Când pompierii au ajuns la fața locului, flăcările erau deja mari. Incendiul a fost anunțat la 112 în jurul orei 13 și a fost stins după aproape 60 de minute. Pentru  se fce loc echipelor de intervenție, circulația a fost restricționată la intrarea în Băile Herculane iar traficul rutier s-a desfășurat pe un singur fir, alternativ, pe DN 6 Orșova – Caransebeș.

sursa: dcnews.ro

foto: arhivă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.