S-a dat alarma, marți seara, în județul Timiș! Pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea a două incendii.
Primul incendiu a cuprins o casă din Sânnicolau Mare. Acoperișul a luat foc și a fost nevoie de intervenția pompierilor de la ISU Banat pentru a-l stinge.
„ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru lichidarea unui incendiu la acoperișul unei locuințe din localitatea Sânnicolau Mare.
La locul intervenției s-au deplasat o autospecială de stingere cu apă şi spumă cu 5 subofițeri”, au transmis pompierii.
În urma incendiului a ars o grindă şi o parte din acoperișul locuinței. În acest moment, incendiul este lichidat.
Pompierii au avut de munca și în Timișoara. Cămara unei case a luat foc. Deși flăcările nu au fost mari, intervenția pompierilor a fost îngreunată de multe materiale combustibile care erau depozitate acolo. De asemenea, exista pericolul de extindere a focului la acoperiș, dar și la casele învecinate.