20 de poliţişti din Iaşi, printre care specialişti de analiză a informaţiei, au intervenit luni, 16 septembrie, într-un caz foarte asemănător cu cel al Alexandrei Măceşanu. Oamenii legii au căutat o copilă ce părea a fi sechestrată care, după ce a sunat la 112 şi a strigat „Au, mă doare”, şi-a închis telefonul şi nu a mai putut fi apelată. Potenţiala victimă a fost găsită în 8 ore.
Apelul la 112 a fost efectuat din interiorul Colegiul „I.C. Ştefănescu” din Iaşi luni, în jurul orei 10.00. Operatorul de la 112 a direcţionat apelul către Secţia 5 de Poliţie, după ce, în timpul apelului, o tânără a strigat „Au, mă doare”. Fata nu a dat niciun indiciu despre cine este, unde se află sau ce i se întâmplă, motiv pentru care poliţiştii au deschis, imediat, un dosar penal de lipsire de libertate.
„Poliţiştii au apelat înapoi numărul de telefon, însă nu au putut lua legătura cu persoana care a apelat”, ne-a precizat Ioana Bîlea, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Iaşi. O echipă specială, formată din 20 de poliţişti, printre care şi ofiţeri de la Unitatea Teritorială de Analiza Inforrmaţiilor şi Biroul de Operaţiuni Speciale, a început să caute fata.
„În urma investigaţiilor desfăşurate, au fost identificaţi un minor de 16 ani şi o minoră de 15 ani, care au declarat faptul că, în timp ce s-ar fi aflat în pauză la şcoală, minorul ar fi apelat din greşeală numărul unic pentru apeluri de urgenţă 112, iar minora ar fi strigat după ajutor, însă când ar fi observat apelul în desfăşurare, ar fi închis convorbirea”, au mai precizat reprezentanţii Poliţiei din Iaşi.
Potrivit unor surse din Poliţie, locul de unde a fost efectuat apelul, precum şi cei doi tineri implicaţi, au fost găsiţi şi identificaţi în aproximativ 8 ore. Oamenii legii au stabilit că minora nu a fost victima vreunei infracţiuni, fiind încredinţată tatălui său.
sursa – adevarul.ro